A mai scăpat de un adversar

Dinu Patriciu a dat colțul. Era, la un moment dat cel mai bogat om din România. Liberal până la măduva oaselor a ținut sus principiile liberale. După 1989 a avut o viață ciudată, ce mai toți bogătașii. Nu și-a refuzat nimic. Mașini de lux, iahturi, avioane, excursii în locuri exotice. A fost atras de presă devenind unul din mogulii lui Băsescu. De altfel, Patriciu a fost un adversar politic puternic al lui Băsescu pe care l-a devaluat cu filmulețul în care lovește la Ploiești. Impactul a fost destul de mare dar nu suficient pentru ca Băsescu să piardă alegerile în 2009. pentru atitudinea sa, Patriciu a fost nevoit să suporte frecușurile justiției aservite a lui Băsescu. Afacerea Petromidia era prea suculentă și tentantă să nu fie atacată. A avut astfel nenumărate dosare, unele penale care l-au secătuit. A trecut chiar prin arest, fiind încarcerat, dar niciodată definitiv. De la el provine vorba care a prins în popor, spusă cu lacrimi prefăcute de Băsescu Traian: Să-ți fie rușine Dinu Patriciu. Pe cuvântul meu că nu l-am lovit pe copil cu pumnul. Așa e, dar i-a trăznit un dor de labă de l-a dat pe puști pe spate. Scenă rămasă pe peliculă. De aici înțelegem că pentru a ajunge președinte e nevoie să bați în public copiii, dar nu lovindu-i cu pumnul, ci aplicându-le un dos de labă. Revenind la Dinu Patriciu, să spunem că procesele l-au costat o groază de bani, dar nu asta l-a băgat în pământ, ci o pneumonie galopantă, care este fatală unui om care a suferit un transplant de ficat. Dar și hărțuirea permanentă l-a care l-a supus fosta soție, avidă după banii lui. În relația cu Băsescu, Patriciu a făcut un pas înapoi, lăsându-l în damblaua lui ticăloasă. Patriciu a murit la Londra. Dacă va rămâne în istoria liberală sau ca om de afaceri de succes, rămâne de văzut dacă cineva îi va pomeni amintirea. Dumnezeu să-l odihnească și să-i ierte păcatele. Un alt capitol s-a închis, iar Băsescu Traian poate fi fericit. A mai scăpat de un opozant. Așa că, liber la dosare. Despre ele și despre alte evenimente vom scrie pe măsură ce se vor petrece. Totuși, nu putem trece sub tăcere prestația televizată foarte bună a lui Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu. Care, cu siguranță se vor lupta în turul doi pentru președenție. Restul, caricaturi nefericite.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/