A început campania electorală în Timișoara. Partidele și-au lipit primele afișe

campanie electorala la timisoara

Reprezentanții principalelor partide politice au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale în Timișoara. Au ieșit la miezul nopții în centrul orașului cu afișe.

Cătălin Drulă și Ruben Lațcău, de la USR, au lipit primul afiș cu Elena Lasconi în Piața Unirii.

„Tocmai am lipit primul afiș cu Elena Lasconi, viitorul președinte al României, sigurul candidat cu un program reformist, singurul candidat care nu aparține niciunuia dintre partidele vechi, nu are nicio legătură, nu primește nici ordine de la Moscova, are un program modernizator și este candidatul pe care trebuie, în 24 noiembrie, cu votul vostru, să îl ducem în turul 2 ca să nu le iasă planul diabolic pe care îl au, să repete finala Iliescu – Vadim, de data asta cu Ciolacu și Simion pe post de iepure”, a declarat Cătălin Drulă.

USR lipește primul afiș cu Elena Lasconi

USR lipește primul afiș cu Elena Lasconi

PSD Timiș a ales să demareze campania electorală în Piața Operei, tot la ora 24:00. Alfred Simonis a lipit primul afiș cu Marcel Ciolacu, alături de alți membrii de partid.

„Am dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale alături de colegii mei din PSD Timiș cum o facem de fiecare dată, în centrul Timișoarei. Îmi doresc ca timișenii și timișorenii să susțină candidatul care a fost aproape de toate proiectele noastre, care le-a susținut și care a înțeles că banii cu care contribuim la București trebuie să se întoarcă la noi. Numele său este Marcel Ciolacu”, a declarat Alfred Simonis, liderul PSD Timiș.

Atmosferă degajată, la miezul nopții, la startul campaniei electorale pentru prezidențiale. Alături de Alfred Simonis, președintele PSD Timiș și al CJ Timiș, și de candidații la parlamentare am fost în Piața Operei pentru lansarea campaniei. PSD a fost primul partid care a lipit simbolic afișul cu candidatul său, Marcel Ciolacu, viitorul președinte al României”, a declarat Titu Bojin de la PSD.

PSD lipește primul afiș cu Marcel Ciolacu

PSD lipește primul afiș cu Marcel Ciolacu

Totodată, PNL Timiș a decis să lipească primele afișe la miezul nopții, pe panoul din Piața Operei din Timișoara. Printre liberalii prezenți la startul campaniei electorale s-au numărat Marilen Pirtea, președintele PNL Timișoara, și Alin Popoviciu, recent revenit în partid.

marilen pirtea lipeste primul afis

Marilen Pirtea lipește primul afiș cu Nicolae Ciucă.

Și reprezentanții AUR Timiș, în frunte cu deputatul Ciprian-Titi Stoica, au fost prezenți în zona centrală a Timișoarei pentru a lipi afișe, în noaptea de joi spre vineri.

aur timis la startul campaniei electorale

AUR Timiș la startul campaniei electorale

La fel s-a întâmplat în cazul celor de la Forța Dreptei Timiș și ai susținătorilor lui Mircea Geoană.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/