Seară de gală în Timișoara, un bal cum numai în filele cărților cu basme mai găsești. O sărbătoare a generozității, a faptelor bune sub condeiul remarcabil al inegalabilului Club Rotary Cetate Timișoara.
Eleganță și strălucire într-un decor desprins parcă din timpuri străvechi în care conți și contese valsau grațios pe acordurile compozitorului Dmitri Shostakovich. Într-o atmosferă de sărbătoare s-a celebrat, încă o dată, dărnicia și dorința de a face bine întregii comunități.
Evenimentul caritabil al celor de la Rotary Club Cetate Timișoara a adus din nou bucurie în rândul mai multor reprezentanți ai societății timișene, prin fondurile adunate continuându-se astfel proiectele de anvergură ale rotarienilor.
Primul proiect susținut de Rotary Cetate Timișoara, a cărui valoare ajunge la suma de 10.000 de euro, este dotarea cabinetului de terapie ocupațională pentru CRAE Speranța, pentru aproximativ 350 de copii cu cerințe educaționale speciale, iar cel de -al doilea vizează cultura, mai exact un proiect dedicat anului în care Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană: Concert de Operă 2023. În anul capitalei europene a culturii, Rotary Cetate Timișoara face un gest de reverență pentru muzica clasică și va aduce la Timișoara mari artiști români care încântă lumea: Luiza Fatyol, Ioan Hotea, George Petean și Ciprian Teodorașcu.
Centrul de Resurse și Asistență Educațională ,,Speranța” este o unitate de învățământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică de tip alternativă educațională pentru învățământ special și special incluziv, un serviciu de sprijin psiho-pedagogico-medico-social, care funcționează sub îndrumarea și coordonarea I.S.J. Timiș și cu finanțarea Consiliului Județean Timiș. Este locul în care 31 de specialiști oferă anual servicii de sprijin pentru copii cu vârsta cuprinsă între 3 luni și 18 ani, proveniți din Timișoara dar și din alte localități din județ, o bună parte din mediul rural acolo unde grădinița sau școala nu dispun de personal specializat în recuperarea psihopedagogică a acestora.
Generoși și solidari, membrii Clubului Rotary Cetate Timișoara au fost încă o dată peste înălțimea așteptărilor, nu doar prin sumele donate la balul caritabil de excepție, unele dintre obiectele de artă licitate primind și 20.000 de lei, ci și prin întreaga activitate pe care au desfășurat-o pe întreg parcursului anului pentru dezvoltarea comunității.
Demersului celor peste 300 de rotarieni prezenți la eveniment, li s-au alăturat, pe lângă artiști cunoscuți, și IPS Ioan cel care a donat o icoană licitată cu 14.500 de lei.
Amalia Matei, amfitrioana serii de poveste, desfășurată sub sloganul “Caritate și Cultură în Comunitate!”, a regizat impecabil un eveniment de înaltă clasă, de la care nu au lipsit momentele artistice desăvârșite susținute de către artiști români extraordinari cu renume internațional, în alăturarea cărora a venit și Filarmonica Banatul din Timișoara
Obiectele de artă care au fost licitate, în scop caritabil, cu cele mai mai valori, au fost:
Icoană pe sticlă – autor Iconarul Nicolae Munteanu – 20.000 lei. Icoană cu Fecioara Maria cu pruncul, donată de IPS Ioan – 14.500 lei. Horia Bojin sculptură, una a fost licitată cu 15.000 lei, alta cu 10.000 lei. Icoană Dulce sărutare – Mihaela Murariu Boca, 15.000 lei. Nicolae Moldovan – Arhitectură -10.000 lei, a două lucrare Arhitectură – 3.500 lei. Lucrare de Nueleanu – 6.500 lei, alta cu 5.500 lei bronz inox. Doru Tulcan Peisaj – 4.500 lei. 6000 de lei pentru un tablou de pictorul Mihai Olteanu, o sculptură sudată de Nueleanu a fost cumpărată cu 5.000 de lei. Mihai Olteanu – Poartă verde la o căsuța din Grecia – 3.000 lei. Silviu Orăvițan – 6.500 lei. Pavel Toroni – 3.500 lei. Victor Acatrinei – 6.500 lei. Iconarul Nicolae Muntean Încoronarea Maicii Domnului Sfinții Halabie și Paraschiva – 6.500 de lei. Linda Saskia Menczel Spovedanie, sculptură din bronz cu lemn – 12.000 lei. Daniela Constantin – președinta UAP Timișoara – ulei pe pânză Înger 8.000 lei. Marc Kopil The Horse – 10.000 lei. Ștefan Popas – Flori – ulei pe pânză – 6.000 lei. Popas Icoană – 5.000 lei
Clubul Rotary Cetate Timișoara a mai realizat cu succes și alte proiecte printre care se numără: reabilitarea sediului Uniunii Artiștilor Plastici din parcul Justiției, Căminul pentru persoane vârstnice de la Comloșu Mare, proiectul Zece Școli de nota 10, Biberoneria de la Maternitatea Bega sau statuia lui Traian Vuia de la Aeroportul Internațional Timișoara.