A doua oară cu noroc. Trei firme s-au arătat interesate să realizeze platforma digitală a CJ Timiș

cjt

Trei firme specializate în tehnologia informației s-au înscris la licitația pentru crearea platformei digitale a Consiliului Județean Timiș. Ofertele sunt acum în evaluare, iar câștigătorul va avea la dispoziție aproape un an ca să își ducă la bun sfârșit contractul. Potrivit administratorului public al județului Timiș, acesta va fi încă un pas pentru introducerea unui mod de lucru paperless în instituție.

Prima licitație organizată de Consiliul Județean Timiș pentru acest proiect a fost soldată cu un eșec, după ce nicio firmă nu a depus oferte. La cea de-a doua, administrația județeană a suplimentat valoarea investiției cu 300.000 de lei. Astfel, în cadrul licitației au depus oferte 3 firme.

„Sper că dosarele vor fi toate validate și spun acest lucru pentru că noi am cerut multe anexe care țin de ingineria cerințelor, design, plan de setare și toate aceste elemente la dosar sunt obligatorii. Următorii pași presupun evaluarea și selectarea câștigătorului. În această procedură de evaluare și selectare avem și proba demonstrativă, deci probabil vom avea un rezultat într-o lună.”, a declarat Marian Vasile, administratorul public al județului Timiș.

Firma câștigătoare va trebui să își îndeplinească obiectivele în 338 de zile. Dacă din culpa consiliului județean se vor întârzia anumite proceduri, contractul va fi prelungit cu zilele respective.

„La nivelul României există multe inițiative privind digitalizarea instituțiilor publice, noi ne dorim să întreprindem acest pionierat care este cu atât mai important în această perioadă pandemică. Vom fi în mare măsură paperless, adică nu vom folosi hârtia decât în cazuri excepționale. Multe fluxuri vor fi digitalizate și multe documente vor fi digitizate. Însă noi, prin această primă etapă de implementare a platformei, implementăm modulele esențiale, nu absolut toate la care ne-am gândit. Dar e un pas foarte ferm în direcția de a avea activitatea CJT paperless.”, a mai explicat Marian Vasile.

Pe de altă parte, deja Consiliul Județean Timiș întreprinde măsuri de digitalizare. Începând cu luna decembrie, fiecare structură și substructură a CJ va pilota două fluxuri spre a fi digitalizate, adică documentele respective, care țin de fluxurile în discuție, vor presupune doar semnături digitale din partea tuturor celor implicați. „În felul acesta nu vom mai plimba mape care pot să fie infectate și reducem mult timpii. De asemenea, vom putea analiza eficiența acestor fluxuri pentru că pe semnăturile digitale rămân exact persoanele și timpii cât au fost aplicate.”, a mai spus Marian Vasile.

Valoarea estimată de CJ Timiș pentru această investiție se ridică la 1,05 milioane lei, cu TVA inclus, cu 300.000 mai mult față de prima licitație.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/