Și a doua licitație a Primăriei Timișoara pentru amenajarea zonei unde se ridică locuințe pentru tineri au fost anulată. Nu s-a depus nicio ofertă.
„Această procedură a fost anulată automat deoarece la data limită de depunere ofertă nu au existat ofertanți care au depus ofertă”, este masajul care însoțește acum licitația.
Același mesaj a mai apătut odată, la prima procedură prin care Primăria Timișoara a încercat să găsească un constructor pentru amenajarea zonei blocurilor ANL.
Casele pentru tineri, aproximativ 50, vor fi ridicate pe un teren de 33.000 de metri pătrați din zona Chișodei. Este nevoie de mai multe lucrări conexe pentru ca cei care vor locui aici să aibă un trai decent.
Trebuie realizate drumurile de acces, trotuarelele, amenajat spațiul verde și un loc de joacă și introduse toate utilitățile, de la apă – canal la enegie electrică, gaze naturale sau fibră optică.
„Drumul nu are amenajate dispozitive de scurgere și colectare a apelor meteorice, astfel că pe timp ploios apele stagnează pe suprafața drumului, fapt ce maschează adâncimea reală a gropilor, la care se mai adaugă și faptul că ele pot deveni chiar impracticabile în perioadele în care se înregistrează precipitații abundente. Realizarea lucrărilor de utilități, drumuri de acces și amenajare zone verzi va conduce la asigurarea atât a condițiilor de viață și sănătate a locuitorilor cât și a confortului și siguranței tuturor participanților la traficul rutier și pietonal”, aflăm din caietul de sarcini.
Primăria Timișoara a oferit, la ambele proceduri, 4,5 milioane de lei. Urmează ca autoritățile să organizeze o a treia licitație pentru că zona trebuie, într-un final, amenajată.