A băgat în spital, în stare gravă, un copil lăsat nesupravegheat!

ambulanta
banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

Poliţiştii rutieri au intervenit la un accident produs aseară, pe strada Revoluţia din Decembrie din Berzovia, în urma căruia un copil a fost rănit.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că în timp ce un tânăr, în vârstă de 23 de ani, conducea un autoturism a acroşat un minor în vârstă de 4 ani, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii, fără a fi supravegheat.

După producerea accidentului, şoferul a luat copilul în autoturism pentru a-l transporta la spital, însă ulterior a fost preluat de o ambulanţă.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

În urma accidentului minorul a fost rănit grav, fiind iniţial transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale şi ulterior la Timişoara.

„Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest şi rezultatul a fost negativ. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Ancuța Chețan, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/