Lucrările la noul campus Lenau, realizat în zona Oituz din Timișoara, se apropie de final.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a realizat o vizită pe șantier, în această săptămână.
„Avansăm cu construcția noului Campus Lenau, un proiect ridicat de la zero. E vorba despre o școală modernă, cu 48 de clase, 5 laboratoare și o sală de sport de dimensiuni mari. Aici am avut o situație problematică și a trebuit să facem licitație pentru lucrări suplimentare anul trecut. Cu aceste lucrări ne asigurăm că indiferent de anotimp, elevii vor învăța în condiții bune, și că în clase nu va fi vară seră și iarna frig. Miza este să ridicăm o școală în care generații de copii să vină cu bucurie și interes”, a afirmat edilul-șef.
Campusul Lenau va avea 48 de săli de clasă, cinci laboratoare pentru fizică, biologie, chimie și informatică, o sală de sport, plus zone administrative și tehnice. Valoarea investiției la Campusul Lenau se ridică la 65 de milioane de lei.