Refugiați din țări arabe, ucraineni, dar și alți cetățeni străini, învață limba germană de la o reșițeancă

isabela ghera drndl
casa alex online 28 febr 2025 (2)

Stabilită în orașul german Regensburg, Isabela Ghervasia este cadru didactic cu certificare Goethe Institut obținută încă de pe vremea când preda la Timișoara.

Aceasta înseamnă o calificare standardizată la nivel global, prin obținerea diplomei „Grünes Diplom“ recunoscută de către toate institutele Goethe din străinătate.

A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Vest, specializarea germană-engleză și a acumulat de-a lungul anilor o bogată experiență la catedră, unde a pus în practică numeroase tehnici de învățare eficace a limbii germane, însușite la Centrul Cultural German din orașul de pe Bega.

De mai bine de zece ani s-a alăturat echipei BFZ-Centru național de formare profesională cu peste 150 de filiale în întreaga Germanie, care sprijină sectorul public, asigură integrarea refugiaților, migranților, a străinilor stabiliți sau aflați temporar în această țară, oferă formare și educare continuă, reconversie profesională persoanelor care indiferent de vârstă aleg să-și caute o nouă ocupație pe piața muncii.

„Eu fac parte din echipa de peste 20 de profesori de limba germană care predau cursuri de integrare la centrul nostru de studii, BFZ din Regensburg. Suntem ceea ce se numește «multi-culti», proveniți din Iran, Ungaria, Spania, Italia, Polonia, eu din România și alte naționalități. La alte școli de limbă sunt mai mulți germani nativi, noi însă, așa ne-am nimerit. Mulți au studii de germanistică, alții s-au reorientat înspre germană pe parcurs. De pildă, am un coleg care a fost întâi procuror în Argentina. La început nici nu vorbea germana, însă deja de vreo 12 ani este profesor.”

isabela traverseaza podul

Isabela Ghervasia a ajuns în acest colectiv datorită oamenilor providențiali pe care i-a întâlnit, a celor care au apărut la momentul potrivit și i-au influențat parcursul profesional. „Mi se pare că am avut noroc peste tot și am dat de oameni minunați, care m-au făcut să mă simt excelent în orice loc de muncă am fost. Și faptul că am decis să rămân în Germania, la Regensburg, se datorează celor care m-au chemat să predau aici.”

Are amintiri amuzante legate de prima impresie din sala de clasă: „Am fost șocată, am crezut că m-am întors în timp. Mă aștepta o tablă neagră pe care se scria cu creta. Pe când ce lăsasem eu acasă, era altceva. La Centrul Cultural German din Timișoara aveam deja smartboard, tablă inteligentă interactivă, utilizam dispozitive de proiecție de ultimă generație, iar aici totul părea din altă lume. Aveam alte așteptări, eram totuși în Germania! Sigur, între timp lucrurile s-au schimbat, s-au făcut investiții în tehnică și dotări, altfel se prezintă acum.”

Un alt șoc a fost cel cultural, legat de modul de manifestare al celor care erau mai mult sau mai puțin interesați de cursurile de integrare predate de o femeie. „Odată, am cerut ajutorul colegului profesor din Iran pentru a disciplina clasa cu 24 de cursanți arabi, bărbați, fiindcă mă deranja mormăiala permanentă a unora care nu erau atenți. A fost singurul moment de indisciplină, am învățat cum să gestionez situații de acest fel, să captez atenția și cum să motivez. Faptul că am lucrat cu oameni de pe aproape toate continentele m-a și sensibilizat cumva, m-a făcut să fiu atentă la diferențele acestea culturale. Am aflat o grămadă de povești de viață de la femeile cursante, despre discriminare, agresiuni și violențe în familie, despre limitarea drepturilor lor și mi-am dat seama că mă pot considera o norocoasă, ca femeie, că m-am născut și trăiesc în Europa.”

Beneficiarii cursurilor de integrare

„Am avut cursanți de peste tot din lume, cred că doar australieni nu au fost la noi. În 2015 am prins masa mare de refugiații sirieni, irakieni, apoi valul de ucraineni. Mai nou vin iranieni, afgani, în general bărbați arabi. Unii ar avea nevoie de alfabetizare, în schimb alții au un nivel ridicat de educație. Cei care ajung în Germania și nu știu limba deloc, încep de la forma de bază care are 6 module și se întinde pe durata a 6 luni. La cursul de integrare se adaugă un curs de orientare de o lună care te ajută să înțelegi cum funcționează viața de zi cu zi în Germania, legile și alte lucruri importante. Dacă ajungi la nivelul de germană B1, și ar fi să te limitezi doar  la atât, peste cinci ani poți solicita cetățenia.”

Întrebare firească, dacă a doua specializare, limba engleză, a fost utilă în vreo împrejurare? „Da, de când sunt în Germania e un avantaj că pot comunica mai ușor cu oamenii de la curs. Majoritatea vorbesc engleza. La începutul întâlnirilor le e mai simplu să comunice în engleză și uneori mă roagă să le mai explic sau să le traduc câte ceva.  De multe ori cursanții vin cu documente sau scrisori primite de la diverse instituții, bănci, școli, furnizori de servicii, pe care ei nu le înțeleg și atunci eu îi ajut. Pentru că și aici, birocrația e prezentă peste tot.”

dri startup cs (1000 x 100 px)

Experiențe interesante

„O experiență faină a fost voluntariatul efectuat în Regensburg. La Freiwilligen Agentur (agentia de voluntariat) exista un proiect în 2017-2018, pentru a-i ajuta pe migranți și refugiați să se integreze mai repede și să converseze în germană. Se numea „KochKulturen” – și ne întâlneam ca să gătim și să povestim împreună în germană. La fiecare întâlnire se gătea o rețetă din altă țară. A fost tare interesant.

Amintiri de acasă. Drumul de la profesoară de germană în România, la catedra din Germania

Cu energia unei tinere proaspăt ieșite de pe băncile facultății, Isabela Ghervasia a reușit prin concurs, să obțină un post la Colegiul Național Bănățean din Timișoara, acolo unde a predat limba germană de la clasele a V-a și până la a XII-a. „După studenție am lucrat ca secretară la departamentul tehnic al unei firme germane, unde printre altele făceam traduceri, aveam și câteva ore, seara, la Centrul Cultural German. În învățământul de masă, la Colegiul Bănățean, a fost primul meu an, și recunosc, cea mai grea experiență didactică. Am știut din start că nu mi se potrivește interacțiunea cu elevii, fie ei mari sau mici. Și nici predarea în sistemul de învățământ de stat, care înseamnă studiu după manual. De aceea ideea de a pleca definitiv la Centrul Cultural German am primit-o cu mare bucurie. Profesional, a însemnat o creștere evidentă. E cu totul altă metodă, indiferent că e vorba despre cursuri de învățare pentru copii sau adulți. Accentul se pune foarte mult pe comunicare și interacțiune, pe organizarea în grupe mici, de maximum 16  persoane, așezate în mici insule. Am avut cursanți foarte mulți medici, studenți la medicină, rezidenți, în general persoane tinere, asistenți medicali, ingineri (care aveau nevoie de germană la locul de muncă sau intenționau să plece din țară). Între cursanți se mai găseau și persoane care învățau germana din pură pasiune.”

O excursie în Malta i-a schimbat viața

Când e să se alinieze planetele, iar destinul să aibă pus deoparte ceva, atunci clar că au loc „întâmplări” cât se poate de adevărate și de frumoase. Ca în filme…

isabela ghera excursie in malta

„În ultima seară a unei  vacanțe pe care ne-am oferit-o eu și sora mea în Malta, (ea a insistat să mergem acolo fiindcă eu voiam în Iordania) într-un bar, l-am cunoscut pe cel care avea să devină cel mai bun prieten, partenerul meu de viață. A plecat din România de mai mulți ani, stabilindu-se în Marea Britanie. Din vorbă în vorbă, am legat o frumoasă prietenie care, din start, s-a bazat pe multe puncte comune, valori în care credem și pe care le prețuim. După vreun an de relație la distanță, el s-a mutat în Germania, iar mai târziu ne-am căsătorit. Am pus în balanță ce ne avantajează mai mult, viața în Germania sau în Marea Britanie? Am rămas aici, la Regensburg unde ne-am găsit echilibrul, am devenit părinți și am prins rădăcini. În România ajungem o dată sau de două ori pe an. Și atunci câte puțin, pe unde ne sunt cei dragi: la Timișoara, la Reșița și la Hunedoara.”

De Reșița e legată sufletește, e orașul copilăriei și al adolescenței sale, acolo unde a crescut vorbind germana în familie, cu mama și bunicii materni. E orașul cu amintiri legate de tatăl său, omul de radio și comentatorul sportiv Gelu Ghera, dispărut mult prea devreme, în urma unui tragic accident. În amintirea sa, cu sprijinul familiei, Primăria din localitatea natală, Slatina-Timiș, județul Caraș-Severin, organizează Cupa „Gelu Ghera” la minifotbal, turneu devenit tradițional care care anul acesta va ajunge la cea de-a  XIV-a ediție.

„L-am văzut pe tatăl meu cât de mult își iubea meseria, cum făcea totul din pasiune, cu mare drag și mă bucur că am găsit și eu o meserie care mă împlinește.” Mărturisea că în ceea ce privește viitorul profesiei sale, s-ar putea să nu rămână pe loc. Cu alte cuvinte, țintește spre o altă treaptă, superioară, care înseamnă consiliere pentru integrare.

Pasionată de călătorii, Isabela Ghervasia are o colecție impresionantă de țări vizitate și desigur, de amintiri care dovedesc o viață împlinită. Stau mărturie numeroasele imagini postate pe contul personal de Facebook. Își propune să continue peregrinările prin lume. Pentru că, nu-i așa, lumea e un loc minunat care merită toată atenția noastră!

isabela ghera oale de pamant

 

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/