15 ani de Express de Banat, prima zi de Express – For Life!

vestmed 1000x200

Aniversarea Express de Banat a fost marcată prin lansarea unui proiect: Școala de Jurnalism Express – For Life, un proiect prin care vrem să pregătim următoarea generație de jurnaliști din Banat!

„Știrile circulă mai repede!” este sloganul sub care Express de Banat a plecat la drum, cu entuziasm și pasiune, în 15 noiembrie 2011. Astăzi, exact 15 ani mai târziu, privim cu emoție și recunoștință spre un parcurs construit zi de zi, prin muncă, încredere, dar și multe sacrificii.

Am pornit cu dorința de a spune poveștile Banatului, mai întâi ale Caraș-Severinului, dar am ajuns, câțiva ani mai târziu, să le descoperim și să vi le împărtășim și pe cele ale Timișului. Ne-am angajat să punem întrebările care contează și să aducem în atenția voastră atât reușitele, cât și problemele care își așteaptă rezolvarea.

Am crescut împreună cu cititorii noștri. Cu cei care ne citesc în fiecare dimineață, care ne semnalează o nedreptate, care ne încurajează sau ne critică atunci când consideră că putem face mai bine.

La 15 ani, le mulțumim tuturor celor care au pus o parte din munca și sufletul lor în Express de Banat. Și vouă, celor care ne sunteți alături și dați sens muncii noastre. Cu aceeași pasiune și cu multe întrebări care își așteaptă răspunsurile, povestea aceasta frumoasă trebuie să continue. Și va continua! Pentru că, darul nostru pentru cei 15 ani de Express de Banat este o șansă oferită celor care ar putea scrie următorii 15 ani ai presei din Banat: ȘCOALA DE JURNALISM EXPRESS – FOR LIFE.

express for life (2)

 

De ce Express – For Life?!

În ultimii ani, presa locală și regională din România se confruntă cu o vulnerabilitate evidentă: lipsa tot mai accentuată a tinerilor dedicați care să aleagă jurnalismul ca meserie. Redacțiile se confruntă cu dificultăți în atragerea și formarea de noi generații de reporteri, iar spațiul public riscă să rămână fără voci independente, bine pregătite și apropiate de comunitate.

De aceea, în pragul aniversării celor 15 ani de existență ai Express de Banat, împreună cu Asociația For Life, coordonată de profesorul Ovidiu Bădescu, a fost lansat joi, la Centrul Multifuncțional din Reșița, Școala de Jurnalism Express – For Life, un program dedicat tinerilor pasionați de jurnalism. Un proiect educațional cu impact pe termen lung, un proiect pentru viitorul presei locale din Banat! Proiectul asigură formarea practică a unei noi generații de jurnaliști care să poată susține, pe termen lung, informarea corectă și independentă la nivel local și regional. Și, ceea ce este foarte important, Școala de Jurnalism Express – For Life a fost „acreditată”, încă înainte de lansare, de către Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, care a devenit partener în proiect, alături de școlile și liceele județului. Alte două asociații, Art Vibe și Fantasticul Banat, precum și artistul vizual Flavian Savescu s-au alăturat demersului nostru și ne-au devenit parteneri. Uniunea Ziariștilor Profesioniști, Filiala Caraș-Severin, a apreciat de asemenea inițiativa Express de Banat și a Asociației For Life și este astăzi partener în proiectul școlii de jurnalism. Iar Cristian Chioncel ne-a asigurat că și în Universitatea Babeș-Bolyai putem vedea un partener.

ovidiu badescu

Inițiativa pregătirii unei noi generații de jurnaliști din Banat ne-a aparținut, dar invitația de a face parte din proiect am lansat-o și colegilor din presa locală. Redacțiile Banat Media, Reper 24, Caon și Jurnal de Caraș-Severin își deschid și ele porțile pentru tinerii curioși să descopere fascinanta viață de jurnalist. Colegii noștri mult mai experimentați, de la Ecronica, Subiectiv și Radio România Actualități, sunt de asemenea bucuroși să împărtășească tainele presei viitorilor jurnaliști pe care astăzi căutăm să-i descoperim în școlile și liceele din Caraș-Severin. Viitorul presei locale ne privește pe toți!

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

express for life (6)

Ce oferă Școala de Jurnalism Express – For Life?

Participanții vor beneficia de cursuri de jurnalism, atât teorie, cât și practică aplicată, module de video și fotojurnalism, module de producție media, cursuri de social media și comunicare digitală, lecții și sesiuni practice. Vor avea totodată în Express de Banat o rubrică dedicată exclusiv elevilor, unde aceștia își vor putea publica materialele realizate. Totul, sub coordonarea permanentă din partea profesorilor implicați și a redacției Express de Banat.

Viitorul presei locale nu poate fi susținut doar de redacții. Este nevoie de o abordare colectivă, în care școlile, instituțiile publice, mediul universitar și comunitatea locală să colaboreze pentru a oferi tinerilor oportunități reale de formare și exprimare.

Noi mergem către tinerii din liceele județului Caraș-Severin. Către cei care scriu deja în revistele școlare, care lucrează la un radio al școlii, care fac emisiuni pentru tineri pe YouTube. Către cei care fotografiază, filmează, sunt curioși și au curajul să întrebe: „de ce?” Poate că unii dintre ei nici nu se gândesc încă la jurnalism ca la o meserie. Vrem să le oferim ocazia să o descopere, să o încerce și să vadă dacă li se potrivește. Alături de asociațiile și profesioniștii care se implică în proiect, vrem să le oferim cursuri și ateliere de jurnalism, fotojurnalism, editare video și social media. Vrem să-i aducem aproape de redacții, să lucreze cu oameni care fac această meserie și să înțeleagă cum se construiește un material, de la prima întrebare până la publicare. Să învețe să caute o sursă, să verifice o afirmație, să asculte și celălalt punct de vedere. Să înțeleagă că în spatele fiecărui nume despre care scriem se află un om și că fiecare informație publicată vine cu o responsabilitate. Ne dorim ca acești tineri să-și formeze propria voce.

express for life (3)

 

Ambiția noastră merge și mai departe. Vrem să deschidem un dialog cu instituțiile de învățământ, astfel încât să găsim o formulă prin care un liceu din Caraș-Severin să poată oferi o clasă cu pregătire în comunicare și jurnalism. Ne dorim să explorăm și posibilitatea unei grupe de studenți în acest domeniu la Universitatea Babeș-Bolyai, aici, la Reșița.

Așadar, după 15 ani în care am scris povestea Banatului, ne uităm spre viitor. Școala de Jurnalism Express – For Life nu este doar un program de formare. Este o investiție în generația care va prelua ștafeta informării corecte, a anchetei și a jurnalismului de proximitate. Rămâneți pe expressdebanat.ro și rețelele social media asociate! Știrile circulă mai repede!

express for life (1)

 

black friday casa alex nov 2026
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/