Cu 1.488 de locuitori la ultimul recensământ, comuna Forotic se încadrează în pragul vizat de una dintre variantele de reorganizare administrativă. Primarul Alexandru Sporea spune că orice fuziune trebuie să aducă beneficii concrete comunităților.
Comuna Forotic ar putea intra în categoria localităților vizate de reforma administrativă, dacă va fi aplicată varianta care prevede comasarea comunelor cu cel mult 1.500 de locuitori. La recensământul din 2021, comuna avea o populație rezidentă de 1.488 de persoane. În acest context, primarul Alexandru Sporea nu exclude o eventuală reorganizare, însă aceasta trebuie să vină cu investiții și garanții clare pentru comunitățile implicate.
Reforma administrativă este discutată în mai multe variante la nivel național. Ministerul Dezvoltării propune comasarea voluntară a comunelor cu până la 1.500 de locuitori, cu perspectiva unei reorganizări obligatorii, în timp ce PSD analizează un scenariu care ar putea viza localitățile cu mai puțin de 3.000 de locuitori.
Edilul din Forotic consideră însă că reorganizarea nu ar trebui să înceapă doar de la administrațiile locale. Acesta spune că, înainte de comasarea comunelor, ar trebui discutate și reducerea numărului de parlamentari, a ministerelor și a aparatului administrativ central.
„Eu sunt dispus să mă reorganizez mâine, dacă începem de sus! Să începem cu reducerea parlamentarilor, reducerea ministerelor. Sunt foarte, foarte mulți angajați acolo. Un angajat din minister, credeți-mă, că are un salariu de două sau de trei ori mai mare decât un funcționar public de la noi, din comună. Și apoi unde este reducerea atunci? La cine este greul, cine trage greul? Problema noastră sunt locurile de muncă, din punctul meu de vedere.”, a declarat Alexandru Sporea, la Interviurile Express.
Dincolo de reorganizarea administrativă propriu-zisă, edilul atrage atenția și asupra riscului ca localitățile să-și piardă identitatea, iar oamenii să fie tot mai greu de implicat în viața comunității.
„Astăzi, comuna Forotic are patru localități. Peste doi ani, să zicem, comuna Forotic sau comuna cum se va numi va avea 12 localități. Cum le va administra? Cum vei reuși să mai implici acei oameni?”, se întreabă primarul.
În ceea ce privește o eventuală fuziune cu o comună învecinată, Alexandru Sporea spune că ar accepta o asemenea variantă, dacă aceasta ar aduce investiții și servicii mai bune pentru locuitori. Ca exemplu, primarul a vorbit despre o posibilă asociere cu Grădinari, comună care nu are o rețea funcțională de apă și canalizare, în timp ce la Forotic infrastructura este realizată doar parțial.
„Eu nu uit scopul pentru care am decis să fac administrație și nu politică. (…) Dacă comuna Forotic și comuna Grădinari ar avea, nu pe vorbe, ci în scris de la Guvern, aceste finanțări despre care se tot vehiculează, un contract semnat, cu autorizație de construire, constructor, tot, și alte câteva obiective – să spunem partea medicală: dispensarul medical din Grădinari renovat, dispensarul medical de la Forotic renovat, un medic de familie –, dacă am avea niște facilități pentru comunitate, eu personal sunt dispus să renunț. Însă, așa cum le-am spus și oamenilor în campanie, nu pierd eu dacă nu voi mai continua, dumneavoastră veți pierde un om implicat! Pentru că ceea ce fac, fac cu suflet, cu dăruire, sunt implicat, îmi place ceea ce fac. În momentul în care consider că scopul meu nu mai este aici, atunci o să merg în altă direcție: fie carieră politică, fie personal.”, a explicat primarul.
Sporea spune că ar fi dispus să negocieze o asemenea variantă, inclusiv dacă ar putea fi atras un investitor care să creeze locuri de muncă. Nu este însă convins de promisiunile fără acoperire și spune că nu ar face un asemenea pas fără garanții concrete.
„Sunt dispus să negociem și să discutăm, dacă este spre binele comunității și, de ce nu, să ne ajute și cu un investitor care să creeze câteva locuri de muncă. Eu cred că și primarul din comuna învecinată ar fi de acord cu toate aceste beneficii pentru comunitate. Însă știm foarte bine cum funcționează aceste beneficii: sunt niște știri aruncate în presă, niște vrăjeli, să spun așa, că «vă vom ajuta, o să vă dăm, o să facem», și nimeni nu își dorește să facă un pas fără să aibă nimic concret.”, a concluzionat edilul.