Caransebeșul va avea o grădiniță nouă, cu o capacitate de 130 de locuri, în urma unei investiții de 13,5 milioane de lei, finanțată din fonduri europene. Lucrările ar urma să fie finalizate până în 2028, după ce administrația locală a semnat contractul de execuție.
Primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, și reprezentanta constructorului Drupo Grup, Dora Dugaia, au semnat luni contractul pentru construirea noii unități de învățământ, proiect finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027.
Noua grădiniță va fi ridicată pe strada Zlagnei, la colț cu Calea Severinului, în locul imobilului vechi în care funcționează în prezent grădinița germană. Clădirea va avea săli de clasă spațioase și luminoase, grupuri sanitare adaptate vârstei copiilor și spații destinate activităților educative și recreative. Proiectul prevede, de asemenea, amenajarea unei curți cu locuri de joacă.

Randare realizate de proiectanți cu viitoarea grădiniță
Primarul Felix Borcean spune că investiția vine să acopere o nevoie a sistemului de învățământ preșcolar din municipiu, în condițiile în care mai multe dintre spațiile în care funcționează în prezent grădinițele nu mai corespund cerințelor.
„Este a doua clădire nouă din rețeaua școlară din Caransebeș, prima fiind creșa din Racovița. Sunt două obiective extraordinare pentru învățământul preșcolar, care completează toate investițiile în rețeaua școlară. Celelalte locații pentru preșcolari sunt relativ improprii și acesta a și fost motivul pentru care ne-am gândit că o astfel de unitate de învățământ este foarte necesară pentru copiii din Caransebeș”, a declarat edilul.
Valoarea investiției este de 13,5 milioane de lei, iar noua grădiniță ar urma să fie gata în 2028.