Vremea frumoasă și oferta bogată de produse tradiționale sunt motive numai bune pentru o ieșire la Comorâște, în Caraș-Severin, unde cărășenii și nu numai sunt așteptați astăzi la o adevărată petrecere câmpenească.
Târgul de la Comorâște, aflat la a doua ediție, și-a deschis porțile dis-de-dimineață, iar atmosfera este deja una de sărbătoare. Cei care nu au ajuns încă aici mai au timp să se bucure de o zi în aer liber, cu mâncare pregătită la ceaun, muzică și activități pentru întreaga familie.
Pomana porcului, preparată chiar în fața vizitatorilor, răchia la cazan și standurile cu brânzeturi, cârnați, slănină, produse apicole, fructe, legume și dulciuri de casă sunt printre atracțiile târgului. Producătorii locali îi așteaptă pe cumpărători cu bunătăți din gospodăriile lor, iar cei mici au la dispoziție jocuri, mascote, pictură pe față și întâlniri cu animale.
Sărbătoarea continuă cu momente muzicale și dansuri populare, inclusiv cu un program artistic pregătit de elevii din comună.
Așadar, pentru cei care încă își caută un motiv să iasă din casă, Comorâște poate fi alegerea potrivită pentru o sâmbătă cu gust de tradiție, voie bună și aer curat.
Foto credit: Ovidiu Marișescu






















