Cupa Banatul aduce la Reșița înotători din țară și din Serbia

bazin resita 222
Stiri si publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Bazinul Olimpic „Ioan Schuster” din Reșița va găzdui sâmbătă, 7 noiembrie, o nouă ediție a concursului internațional de înot „Cupa Banatul”, la care sunt așteptați sportivi de la cluburi din România și Serbia.

Competiția este organizată de Asociația Județeană de Natație și Pentatlon Modern Caraș-Severin, cu sprijinul Primăriei Reșița, și își propune să ofere o evaluare a nivelului de pregătire al înotătorilor înaintea participării la campionatele naționale.

La întrecere au fost invitate cluburi din Timișoara, Arad, Alba Iulia, Hunedoara, Reșița, Sibiu și Oradea, dar și din Serbia, printre acestea numărându-se Velika Kikinda, Dinamo Pančevo, Delfin Ada și Proleter Zrenjanin.

Concursul se adresează mai multor categorii de vârstă, de la sportivii născuți în 2011 până în 2018 si mai mici.
Participanții vor concura în cele patru stiluri de înot – liber, bras, spate și fluture. Cei mai mici vor avea de parcurs distanțe de 50 de metri, în timp ce pentru categoriile mai mari sunt prevăzute probe de 100 de metri.

Întrecerile se vor desfășura în două reuniuni. Prima va începe la ora 10:30, cu încălzirea programată de la 9:30, iar cea de-a doua este programată la ora 16:30, după încălzirea de la 15:30. Clasamentele vor fi stabilite în sistemul seriilor contra-cronometru, cu cronometraj electronic.

La final, primii trei clasați la fiecare probă, pe categorii de vârstă și sexe, vor fi recompensați cu medalii.

 

FOTO: ARHIVĂ

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/