S-au stins din viață doi foști primari ai Reșiței, Enache Barbu și Mircea Popa

mircea popa
vestmed 1000x200

Doi dintre foștii primari ai Reșiței, inginerii Enache Barbu și Mircea Popa, au încetat din viață. Ambii au avut cariere legate de Uzina Constructoare de Mașini Reșița, unde au ocupat funcții de conducere, iar ulterior s-au implicat în administrația publică locală.

Enache Barbu a fost director al UCM Reșița și primul primar al municipiului după Revoluția din 1989. Ulterior, acesta a ocupat și funcția de prefect. Prin activitatea sa, a fost implicat atât în conducerea uneia dintre cele mai importante uzine din Reșița, cât și în administrația județeană și locală din primii ani de după schimbarea regimului.

barbu enache foto 2

Enache Barbu

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Un alt nume important pentru istoria industrială și administrativă a orașului, de care reșițenii se despart în aceste zile, este cel al inginerului Mircea Popa (foto principal). Acesta a coordonat activitatea UCMR, iar mai târziu a devenit primarul municipiului reședință de județ, contribuind la administrarea orașului într-o altă etapă a evoluției sale.

La aflarea veștii, primarul Reșiței, Ioan Popa, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, dar și prefectul județului, Ioan Dragomir, au transmis mesaje de condoleanțe, amintind despre activitatea celor doi și despre rolul pe care l-au avut de-a lungul timpului în viața publică, administrativă și industrială a județului.

black friday casa alex nov 2026
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/