Evenimentul dedicat echilibrului interior, sănătății și armoniei dintre minte, trup și suflet: „EZOTERIC FEST”, revine la Timișoara, cu cea de-a 33-a ediție, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT.
Manifestarea, programată pentru perioada 6-8 noiembrie 2026, se înscrie în cadrul proiectului mai amplu „Timișoara Terapeutică” și va reuni peste 84 de expozanți și conferențiari din întreaga țară, oferind publicului oportunitatea de a descoperi produse, servicii, practici și abordări din domeniul terapiilor alternative și complementare.
Vizitatorii vor putea explora o ofertă diversificată de produse și servicii prezentate în standurile expoziționale: produse naturiste și fitofarmaceutice, cristale și pietre semiprețioase, literatură de specialitate, terapii alternative și complementare, consultații gratuite, masaje și demonstrații, terapii în câmpul cuantic, proceduri radiestezice, precum și dispozitive și tehnici de protecție împotriva diferitelor tipuri de radiații.
Programul evenimentului, organizat de către Expo Timișoara Internațional, în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, va include, în fiecare zi, conferințe și prezentări tematice, susținute de specialiști din domeniul ezoterismului și al terapiilor complementare. Publicul va avea, de asemenea, ocazia să participe la lansări de carte și sesiuni de autografe.
Un moment special îl va constitui prezența cunoscutului compozitor și interpret Gheorghe Iovu, care va oferi publicului un recital de muzică terapeutică. În exteriorul Centrului Regional de Afaceri va funcționa și un Târg de produse tradiționale.
Program de vizitare este zilnic, între orele 10.00 – 20.00, iar tariful pentru intrare este de 15 lei/zi.