Reforma administrativă pregătită de Guvernul Niculescu ar putea duce la comasarea comunelor din județ care au sub 1.500 de locuitori. Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin susține că este nevoie de o astfel de reformă, dar că discuțiile concrete pot începe abia după stabilirea cadrului legal.
Reforma administrativă se numără printre prioritățile anunțate de noul ministru al Dezvoltării, Marcel-Alexandru Stoica. Prin programul „START Reforma Administrativă”, Guvernul vrea să creeze cadrul legal pentru asocierea sau comasarea voluntară a unor unități administrativ-teritoriale. Localitățile care vor decide, prin proceduri legale, să facă acest pas ar urma să beneficieze de sprijin suplimentar pentru investiții.
În Caraș-Severin, 31 de comune au mai puțin de 1.500 de locuitori, potrivit datelor recensământului din 2021 privind populația rezidentă. Cifra de 1.500 de locuitori a apărut frecvent în discuțiile despre reorganizarea administrativă, însă criteriile după care s-ar putea face comasările nu au fost încă stabilite.
Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, susține că, deocamdată, discuțiile pe tema reorganizării comunelor este prematură, în lipsa unui cadru legal.
„Momentan nu se știe nimic concret. Există această discuție ca localitățile sub 1.500 de locuitori să se comaseze, dar să nu punem carul înaintea boilor, să vedem exact dacă va fi o lege și cum se va face. Presupun că e nevoie și de referendumuri locale. Din declarațiile pe care le-a făcut președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, am văzut că Ministerul Dezvoltării va oferi bonusuri, facilități primăriilor care se vor comasa. Avem multe localități în județ, circa 30 – 31, care au sub 1.500 de locuitori.”, a declarat Hurduzeu.
Șeful CJ consideră că este nevoie de o reformă administrativă, însă susține că întregul proces va necesita timp, neputându-se face peste noapte.
„Orice discuție este inutilă până nu avem un cadru legal aprobat și atunci vom vedea care sunt pașii pe care îi avem de făcut. Poate, o comisie la nivel de județ care să analizeze, poate organizarea de referendumuri. Este un proces extraordinar de complex, care nu se va finaliza în câteva zile. Probabil că va fi nevoie și de o discuție cu cetățenii, pentru că este destul de greu să mergi într-o localitate care ființează din anii ’60 sau într-o comună și să spui: «Știți, se va desființa». Înțeleg, și mândria, și orgoliul, și naționalismul local al fiecărei localități.(…) Personal, cred că este nevoie de o reformă administrativă. Nu doar în județul Caraș-Severin, ci la nivelul întregii țări. Se vede că am ajuns într-un punct în care aceasta pare să fie singura soluție pentru a continua dezvoltarea comunităților mai mici și pentru a face unele economii la bugetul de stat.”, a mai precizat Hurduzeu.