Evaluarea Națională 2027 are calendarul stabilit. Vor fi din nou rezultate dezastruoase?

Elevi în băncile școlii, susțin examenul.

Ministerul Educației a anunțat calendarul Evaluării Naționale 2027, cu simulările programate în luna martie și examenul propriu-zis la finalul lunii iunie. Dincolo de datele din calendar, rămâne însă întrebarea care îi preocupă pe elevi, părinți și profesori: vor aduce următoarele examene rezultate mai bune sau sistemul merge înainte, neschimbat, după semnalul de alarmă tras de ultimele generații?

Forma finală a calendarului Evaluării Naționale pentru absolvenții de clasa a VIII-a, din anul școlar 2026-2027,  a fost anunțată de  Ministerul Educației și Cercetării. Simulările examenului sunt programate în luna martie, cu aproximativ trei luni înaintea probelor finale.

Astfel, elevii vor susține simularea la Limba și literatura română, pe 16 martie 2027, la Matematică, pe 17 martie, iar proba la Limba și literatura maternă va avea loc în 18 martie. Rezultatele vor fi comunicate pe 30 martie.

Examenul propriu-zis va începe pe 22 iunie 2027, cu proba la Limba și literatura română, urmată de Matematică pe 24 iunie și de Limba și literatura maternă pe 25 iunie. Primele rezultate vor fi afișate pe 30 iunie, iar rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, pe 7 iulie.

Pe hârtie, totul pare în regulă. Calendarul este clar, etapele sunt cunoscute, iar elevii au la dispoziție luni întregi pentru pregătire. Problema este însă alta, după fiecare sesiune de Evaluare Națională, discuția despre performanțele elevilor, dificultatea subiectelor și diferențele dintre mediile școlare și rezultatele din examene revine obsesiv în spațiul public.

De fapt, ce s-a schimbat concret după lecțiile dure ale ultimelor examene, există măsuri care să reducă discrepanțele dintre școli și județe, sunt elevii mai bine pregătiți pentru cerințele examenului? Vor reflecta subiectele nivelul real de pregătire al generației care intră acum în clasa a VIII-a?

În ultimii ani, Evaluarea Națională a devenit principalul filtru pentru admiterea la liceu și, în același timp, un indicator al stării sistemului educațional. Rezultatele slabe obținute în anumite zone, cum este și cazul județului Caraș-Severin, dificultățile întâmpinate la Matematică și dezbaterea permanentă privind gradul de dificultate al subiectelor, au alimentat constant controverse.

Deocamdată, Ministerul a anunțat doar calendarul. Rămâne de văzut dacă, odată cu apropierea simulărilor și apoi a examenului din iunie 2027, vor apărea și răspunsurile la întrebările pe care elevii, părinții și profesorii le pun de ani de zile: vor fi subiectele mai echilibrate, vor fi rezultatele mai bune? Și, mai ales, a învățat sistemul ceva din eșecurile pe care chiar el le-a constatat?

Până atunci, numărătoarea inversă a început. Pentru actualii elevi de gimnaziu, Evaluarea Națională 2027 este primul mare examen care le poate influența traseul educațional.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/