Stomatologii sunt încurajați să-și deschidă cabinete la sat. Sunt plătiți mult mai bine decât cei care profesează la oraș.
Medicii stomatologi care aleg să își deschidă un cabinet în mediul rural beneficiază de o valoare de contract mai mare decât cei care activează în mediul urban. Facilitatea este prevăzută în sistemul național de asigurări de sănătate și reprezintă un stimulent pentru medicii care aleg să lucreze în comunitățile rurale.
Subiectul a fost adus în discuție de conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin, în contextul deficitului de medici din unele zone ale județului și al nevoii de a asigura accesul populației la servicii medicale cât mai aproape de domiciliu.
„Tarifele sunt unice pentru toată lumea, pentru fiecare act terapeutic în stomatologie. Dar valoarea contractată cu instituția noastră pentru furnizorii care aleg să meargă în mediul rural este cu 50% mai mare decât a acelor furnizori care își desfășoară activitatea în mediul urban”, a explicat Mirela Zeman, director Relații Contractuale în cadrul CJAS Caraș-Severin.
Întrebată cât înseamnă concret această majorare, Zeman a explicat că este vorba despre mii de lei în plus pentru un medic specialist care alege mediul rural.
„Lunar furnizorii primesc o valoare de contract care este pentru un medic specialist de 6.000 de lei, la care se adaugă, dacă acel medic merge în rural, încă 3.000 de lei. Deci, este 9.000 de lei pe lună pentru un medic specialist stomatolog care își deschide un cabinet în mediul rural”, a adăugat directorul CJAS.