O nouă ediție a Târgului de toamnă are loc la Oravița, la final de octombrie. Timp de trei zile, vizitatorii sunt așteptați cu produse tradiționale și de artizanat, preparate culinare, muzică live și activități pentru copii.
Între 23 și 25 octombrie, pe platoul din zona gării din Oravița, va avea loc o nouă ediție a Târgului de toamnă, eveniment organizat de administrația locală, în parteneriat cu Direcția Județeană Agricolă Caraș-Severin.
Ca la orice eveniment de acest gen, sunt așteptați producători agricoli din zona Văii Carașului și nu numai, dar și artizani și meșteșugari. Vizitatorii vor putea găsi la târg produse de sezon, de la fructe și legume, până la preparate tradiționale și produse artizanale. Pe lângă oferta producătorilor, evenimentul va avea parte de muzică și activități pentru copii.
Potrivit organizatorilor, ziua de vineri, 23 octombrie, va fi dedicată în special copiilor, care vor avea parte de jocuri, mascote și pictură pe față.
Pentru cei mari, programele artistice debutează sâmbătă, de la ora 16.00, când pe scena evenimentului vor urca Adina Novac, Cătălin Badea și Formația, Cristiana Marișescu & Formația, dar și mai multe ansambluri folclorice.

FOTO: ARHIVĂ