Școala din Mehadia, în modernizare. Investiția depășește 7 milioane de lei

primar mehadia

Lucrările de modernizare a Școlii Gimnaziale din Mehadia au demarat în urmă cu aproximativ o săptămână, după ce primarul Grigore Bardac a semnat ordinul de începere. Proiectul este finanțat din fonduri europene și are o durată de execuție de 20 de luni.

Administrația locală din Mehadia a reușit să treacă rapid de la semnarea contractului de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest la începerea efectivă a lucrărilor. „În două luni, am semnat contractul cu ADR Vest, cu executantul lucrării și am dat și ordinul de începere. A mers brici!”, a declarat primarul comunei Mehadia, Grigore Bardac (foto).

Investiția care se ridică la 7 milioane de lei vizează reabilitarea totală a unității de învățământ, modernizarea sălii de sport, precum și amenajarea curții exterioare. Potrivit primarului, pe lângă lucrările de eficiență energetică, proiectul mai include și reabilitarea instalațiilor electrice și sanitare, înlocuirea tâmplăriei vechi, dar și crearea unor spații educaționale adaptate cerințelor actuale, inclusiv săli de clasă modernizate, laboratoare și zone dedicate activităților extra curriculare.
Pentru ca activitatea didactică să continue chiar și pe durata lucrărilor, elevii au fost relocați într-un singur corp de clădire.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

„Am mers cu proiectantul și cu constructorul pe teren și am stabilit etapele de lucru, astfel încât să ne încadrăm în termen. Pentru că avem două corpuri de clădire, i-am mutat provizoriu pe copii într-un singur corp”, a explicat primarul din Mehadia.

La Școala Gimnazială din Mehadia învață în prezent aproximativ 290 de elevi, inclusiv copii din satele aparținătoare comunei. Aceștia sunt transportați la școală cu două microbuze.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/