Silviu Hurduzeu: Adrian Torma, cel mai bun primar pe care l-a avut Moldova Nouă!

Președintele PSD Caraș-Severin a anunțat că Adrian Torma rămâne în prim-planul scenei politice județene și după ce i-a încetat mandatul de primar!

Silviu Hurduzeu consideră total nedrept ce s-a întâmplat în administrația publică locală de la Moldova Nouă ca urmare a intrării în vigoare a noii legi a integrității, cunoscând atât de bine motivele puerile pentru care Adrian Torma fusese declarat în conflict de interese.

Liderul social-democraților cărășeni spune totodată că Adrian Torma își va continua cariera politică și chiar și pe cea administrativă, atunci când toate interdicțiile îi sunt ridicate.

„Alături de Adrian Torma, cel mai bun primar pe care l-a avut orașul Moldova Nouă. El reprezintă o parte foarte importantă a prezentului și viitorului Partidului Social Democrat filiala Caraș-Severin!”, a comentat Hurduzeu.

Adrian Torma a cerut deja lămuriri Agenției Naționale de Integritate pentru a ști cât timp e obligat să stea deoparte de orice funcție publică și a confirmat că drumul său în politică nu se oprește aici și acum.

„Apreciez cuvintele domnului președinte, avem o relație extrem de bună. De fapt, el a construit o relație bună în general cu toți primarii. Mă bucur că apreciază modul meu de lucru, că apreciază și lucrurile bune pe care le-am făcut, că apreciază și schimbările pe care le-am făcut. Mă refer la modul în care am învățat să gestionez mai bine din punct de vedere administrativ lucrurile. Mă bucur că mi le-a și spus direct. Noi nu putem ști ce ne rezervă viitorul.”, a spus Torma la Express Live, amintind de  experiența pe care a trait-o în 2020, când, după ce și-a pierdut mandatul de primar la Moldova Nouă, a intrat în Parlamentul României ca senator.

„Apreciez foarte mult și faptul că, alături de colegii mei din PSD, mă simt parte din familie. Mă simt ca într-o familie cu ei. Evident, se pot multe îmbunătății, dar e locul care poate să aducă plus valoare pentru județul Caraș-Severin. E un moment greu pentru PSD în acest moment. Oamenii, cu sau fără motive, atacă foarte virulent partidul. Avem obligația să-i respectăm pe cetățeni, inclusiv pe cei care ne critică, să acceptăm că s-au făcut și greșeli și să căutăm să devenim mai buni. Iar eu, dacă pot fi parte din acest mai bun oferit de PSD pentru județul Caraș-Severin sau pentru orașul Moldova Nouă, cu tot dragul mă voi implica! Trebuie să recunosc, acest microb, administrație publică, e intrat mult și serios în mine!”, a mai afirmat Adrian Torma.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/