Restaurantele și barurile ar putea fi obligate să ofere gratuit apă potabilă clienților, fără ca aceasta să fie solicitată în prealabil. Cel puțin, așa arată o propunere legislativă susținut și deputatul PNL de Caraș-Severin, Marcel Vela.
Deputatul liberal Marcel Vela anunță că este co-inițiator al unei propuneri legislative care urmărește modificarea Legii 96/2024 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman.
Potrivit parlamentarului cărășean, inițiativa prevede că „restaurantele, barurile și alte instituții care servesc masa au obligația de a oferi gratuit în meniu apă potabilă clienților. Apa va trebui să provină din rețeaua publică sau prin sisteme de filtrare proprii. Servirea apei se va face din oficiu, fără solicitarea prealabilă a consumatorului”.
Inițiativa, semnată de parlamentari din mai multe formațiuni politice și reprezentanți ai minorităților naționale, pornește de la propunerea deputatului PNL din Brașov Sebastian Rusu, subliniază Marcel Vela.
Inițiatorii proiectului invocă și experiența altor state europene, unde există deja reglementări privind accesul consumatorilor la apă potabilă gratuită în unitățile de alimentație publică.
„În alte state precum Franța, Spania, Grecia și Italia se aplică deja reglementări similare. În Franța, de exemplu, legea obligă restaurantele să specifice vizibil pe meniu disponibilitatea apei potabile gratuite”, arată parlamentarul cărășean.
Pe de altă parte, deputatul consideră că o astfel de măsura ar putea avea efecte atât asupra cheltuielilor zilnice ale cetățenilor, cât și asupra cantității de deșeuri generate ca urmare a consumului de apă îmbuteliată.
„Pe lângă faptul că această măsură reduce cheltuielile zilnice ale cetățenilor pentru bunuri de strictă necesitate, diminuarea consumului de apă îmbuteliată are și alte avantaje. Se reduce direct generarea de deșeuri din plastic de unică folosință. Ambalajele PET reprezintă o sursă majoră de poluare a mediului urban și a cursurilor de apă. Totodată, măsura scade amprenta de carbon asociată producției, transportului și reciclării ambalajelor din plastic sau sticlă. Utilizarea apei din rețeaua publică urbană promovează un model de consum sustenabil și economisește resursele energetice destinate îmbutelierii industriale”, este de părere Marcel Vela.
Proiectul a intrat în circuitul legislativ, fiind în prezent pe masa Senatului.