Spitalul CFR din Timișoara va fi transferat la Spitalul Municipal. Anunțul a fost făcut de Dominic Fritz, după ce primarul spune că a primit vestea de la ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță.
„Spitalul CFR din Timișoara va fi transferat la Spitalul Municipal. Vestea am primit-o de la Radu Miruță, ministru interimar al Transporturilor, la vizita lui în Timișoara ieri. Este o veste bună pentru pacienți, pentru că integrarea celor două spitale va asigura o plajă mai largă de servicii medicale mai eficiente”, a anunțat miercuri Dominic Fritz.
Transferul nu s-a făcut încă. Mai este nevoie de o Hotărâre de Guvern.
„Transferul la Spitalul Municipal este concluzia comisiei Ministerului care a analizat și solicitarea noastră de preluare a spitalului, și pe cea a Spitalului Județean. Doar documentația noastră a fost eligibilă și completă. Următorul pas este Hotărârea de Guvern care să opereze transferul pe baza deciziei comisiei”, a spus primarul.
Primăria Timișoara a anunțat încă din 2022 că vrea să preia Spitalul CFR și să îl unească cu Spitalul Municipal. În decembrie 2022, consilierii locali au aprobat această intenție. Argumentul era că cele două spitale au secții și servicii care se pot completa.
În 2023, Guvernul a stabilit regulile pentru transferul celor 15 spitale din rețeaua Ministerului Transporturilor. Printre ele se afla și Spitalul Clinic Căi Ferate Timișoara. Cererile urmau să fie analizate în funcție de mai multe criterii, printre care capacitatea financiară și administrativă și planurile pentru dezvoltarea spitalelor.
De atunci, situația s-a schimbat de mai multe ori.
În 2024, Dominic Fritz acuza că dosarul primăriei a fost respins și că Spitalul CFR urma să ajungă la Spitalul Județean. În iunie 2025, ministrul Transporturilor de atunci, Sorin Grindeanu, spunea că transferul către Spitalul Județean este în faza finală. Alfred Simonis confirma atunci că aceasta era intenția.
În martie 2026, Fritz a contestat din nou procedura și spunea că modul de evaluare a dosarelor fusese schimbat. Primarul afirma atunci că primăria depusese o documentație de câteva sute de pagini și că aceasta primise un punctaj foarte bun la evaluarea inițială.
Acum, potrivit lui Fritz, comisia ministerului a analizat din nou cele două solicitări și a considerat complet și eligibil doar dosarul Primăriei Timișoara.
Spitalul CFR Timișoara este în prezent în subordinea Ministerului Transporturilor. Are 212 paturi pentru spitalizare continuă și 14 pentru spitalizare de zi. Spitalul are mai multe specialități, printre care chirurgie, medicină internă, obstetrică-ginecologie, pediatrie, ATI, laborator și radiologie-imagistică.