Nominalizarea europarlamentarului PNL Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru al României, de către președintele Nicușor Dan, e de neînțeles și de „neacceptat” pentru președintele PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.
Șeful social-democraților cărășeni reacționează după anunțul făcut, astăzi, de președintele Nicușor Dan. Într-o postare publică, Hurduzeu spune că nu-și explică cum șeful statului a făcut o astfel de nominalizare, pe care o consideră „un derapaj democratic”.
„Este greu de înțeles și de neacceptat decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru al României. Când partidele de pe locul 1 și locul 2 la alegerile parlamentare au anunțat că nu susțin o astfel de soluție și că vor să guverneze, desemnarea unui reprezentant al partidelor de pe locurile 3 și 4 reprezintă un derapaj democratic”, a scris pe Facebook, Silviu Hurduzeu.
Social-democratul spune că PSD nu va vota un guvern condus de Siegfried Mureșan, despre care susține că nu este decât un „surogat de Bolojan” și consideră că este regretabil că președintele României a făcut o astfel de nominalizare, despre care știa că nu are majoritate parlamentară.
„Noi, PSD, nu votăm așa ceva. Românii vor să-l schimbăm pe Ilie Bolojan de la Palatul Victoria, dar nu cu un personaj de mucava al cărui nume a venit livrat în plic. Siegfried Mureșan (cetățean româno – german) nu are nicio treabă cu România, fiind, practic, un «surogat de Bolojan». Există o decizie a Curții Constituționale (85/2020) care spune că președintele țării nu poate folosi prerogativa numirii premierului decât pentru a forma un Guvern viabil. Ceea ce înseamnă că nu poate acționa cu rea credință pentru a desemna un prim-ministru despre care știe că NU are majoritate parlamentară. Este regretabil faptul că s-a ajuns aici. Cert este că România NU își mai permite să continue pe acest drum al austerității dublate de măsuri economice anti-românești pe care ne-au împins partidele de dreapta”, a concluzionat liderul PSD Caraș-Severin.