Traseul Revoluției din Timișoara este gata, dar a ratat termenul pentru finanțarea prin PNRR. Consiliul Local a aprobat peste 10 milioane de lei din bugetul orașului pentru plata lucrărilor și închiderea proiectului.
Lucrările la Traseul Revoluției au început în august 2025 și ar fi trebuit să fie gata până la 2 mai 2026. Proiectul nu a fost finalizat nici până la termenul-limită PNRR, 31 august 2026, așa că banii europeni sunt pierduți.
Una din probleme a fost piatra turcoaz folosită pentru punctele de pe traseu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Materialul a fost comandat din Iran, iar livrarea a fost întârziată, potrivit acestuia, de conflictul din regiune. La întârzieri ar fi contribuit și numărul mare de avize și autorizații necesare pentru fiecare dintre punctele traseului.
„Această piatră turcoaz se găsește doar în Indonezia, Brazilia și Iran. La vremea respectivă s-a ales varianta Iran, din considerente estetice și de proximitate, pentru că duratele de livrare de peste ocean se duceau către 12 luni. După semnarea contractului și demararea livrărilor a apărut conflictul din Iran, situație care a dus la prelungirea cu 8-9 luni a livrărilor. Au fost probleme de calitate, lucru care a împins acest proiect în afara calendarului PNRR.”, a declarat Ruben Lațcău.
Un consilier local PNL a contestat alegerea pietrei din Iran și a cerut explicații pentru pierderea finanțării prin PNRR.
„Dacă o importam din China, venea în 3-4 luni, cu jumătate de preț, cu tot cu transport. Dacă din Italia, probabil venea în două luni și ne costa cât ne costa. Dar războiul din Iran a început ulterior. Totuși, pierderea acestor bani nu face obiectul niciunui vinovat. Îi plătim de la bugetul local. Cine considerați că este vinovat pentru pierderea acestor milioane pe care le-am fi primit gratuit?”, a întrebat Simion Moșiu, fără să primească un răspuns.
Marți, Consiliul Local a aprobat 10 milioane de lei din bugetul orașului pentru cheltuielile rămase și închiderea proiectului. Contractul de execuție, semnat cu THEDA MAR DESIGN în ianuarie 2025, are o valoare de 6,4 milioane de lei, fără TVA. În documentele întocmite la începutul lui septembrie, contractul figura cu un stadiu financiar de 1,68%. Proiectul are o valoare totală de 22,3 milioane de lei, iar 9,7 milioane de lei din banii PNRR nu au mai fost accesați.
Traseul Revoluției a fost gândit să marcheze locurile importante din timpul Revoluției din 1989, cu plăci din piatră turcoaz și texte despre evenimentele de atunci. Fiecare punct are și un cod QR cu fotografii, filmări, înregistrări audio și documente.
Punctele sunt în Piața Sfânta Maria, pe strada Gheorghe Doja, strada Timotei Cipariu, în zona Podului Traian, Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe, zona Prefecturii, Băile Neptun și Cimitirul Eroilor.
Potrivit viceprimarului Ruben Lațcău, recepția lucrărilor ar urma să aibă loc săptămâna viitoare.
Traseul Revoluției nu este singurul proiect din Timișoara pentru care finanțarea PNRR a fost pierdută. În aceeași situație sunt și alte investiții, printre care campusul pentru învățământ dual și mai multe proiecte de renovare energetică și infrastructură. Valoarea finanțării pierdute se ridică la aproximativ 50 de milioane de euro.