Zvonurile privind o ruptură politică la vârful administrației din Băile Herculane și posibila trecere a viceprimarului la AUR au fost demontate categoric de primarul Gheorghe Orza, care susține că la mijloc a fost doar o glumă nevinovată între prieteni, iar echipa executivă rămâne intactă.
Întrebat despre informațiile conform cărora viceprimarul Marius Nicoară ar trece la AUR înainte de alegerile din 2028, edilul a explicat că totul a pornit de la o simplă glumă și că activitatea executivă din primărie nu este afectată de jocuri de culise. Primarul a subliniat că are o relație apropiată și o colaborare impecabilă cu viceprimarul, apreciind implicarea acestuia pe teren.
„E de treabă, lucrează, n-avem niciun fel de problemă din punct de vedere administrativ. Iar din punct de vedere politic, spune că a fost doar o glumă cu prietenul lui și n-ar vrea să plece de lângă noi. Și nici nu mi-a dat de înțeles c-ar vrea să plece. V-am spus și repet: este și a fost prietenul meu și avem o relație foarte bună. Nu știu dacă a mai fost vreun viceprimar de la domnul Traian Lăpuș care stă doar în stradă.”, a declarat Gheorghe Orza.
Edilul consideră că lansarea unor astfel de zvonuri pe piață reprezintă fie o tentativă de dezinformare, fie o temă artificială de campanie, punctând că prioritățile sale țin exclusiv de proiectele stațiunii, nu de calcule politice premature.
„Ce poți trăda? Ce să faci? Te duci la alt partid. Bine, du-te! Și? Ce-ai să fii? Ce-ai să faci la acel partid cu 2 ani înainte de alegeri? Spuneți-mi și mie! E o chestie aruncată pe piață sau poate că o dezinformare. N-am înțeles niciodată și nu vreau să-mi bat capul cu așa ceva. Am atâtea probleme de rezolvat aici, în Herculane, încât asta mai trebuie: să-mi bat capul și cu problemele politice ale unora că se duc sau că vin. Nu mă interesează.”, a declarat primarul din Băile Herculane.
Prin aceste clarificări, conducerea Primăriei Băile Herculane transmite că echipa administrativă rămâne stabilă și concentrată pe finalizarea investițiilor în infrastructură, respingând scenariul unor tensiuni interne înaintea noului an electoral