Rezultatele inițiale ale Evaluării Naționale 2026 au adus o performanță remarcabilă pentru învățământul reșițean. Ada Dinu este prima pe județ, cu o medie generală excepțională de 9,75.
Ministerul Educației a publicat astăzi, 30 iunie 2026, cu o zi mai devreme decât s-a prevăzut în calendar, notele obținute de absolvenții clasei a VIII‑a, înainte de soluționarea contestațiilor. Ca și în anii trecuți, rezultatele sunt anonimizate pe platforma evaluare.edu.ro, fiecare candidat fiind identificat printr-un cod unic.
Din punct de vedere al clasamentului județean, până pe poziția 9, tot Reșița conduce. Locul II a fost ocupat de un elev al Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, care a obținut nota 10 la Limba și literatura română și 9,45 la Matematică, media generală fiind de 9,72, iar locul III, tot de la „Marius Șandru”, i-a revenit unui elev ce a luat 9,80 la Română și 9,55 la Matematică, media generală: 9,67.
Elevii și părinții își pot vedea notele folosind codul individual primit de la școală. Pe platformă sunt afișate notele la fiecare probă, eventualele modificări după contestații și media finală. Cei nemulțumiți de rezultate pot solicita vizualizarea lucrărilor pe 1 iulie, între orele 14:00–18:00, iar contestațiile pot fi depuse în perioada 1–3 iulie, atât fizic, cât și online.
Reșița domină topul județean
Pe lângă performanța Adei Dinu, Caraș‑Severin mai are un rezultat notabil: un elev al Școlii Gimnaziale Nr. 8 Reșița a obținut 10 la Limba română și 9,45 la Matematică, cu o medie finală de 9,72, situându-se pe locul al doilea în clasamentul județean.
Rezultatele pot suferi modificări după soluționarea contestațiilor.
Media de la Evaluarea Națională rămâne criteriul principal pentru admiterea în liceele de stat. După publicarea rezultatelor finale, elevii vor completa fișele de înscriere pentru repartizarea computerizată, conform calendarului admiterii 2026–2027.