„’89 din uşă”, instalație de artă și memorie dăruită de Suzana Fântânariu Memorialului Revoluției de la Timișoara

suzana fantanariu

Suzana Fântânariu va fi prezentă joi, 22 august, de la ora 11, la sediul Memorialului Revoluției din Timișoara, la vernisarea expoziției „’89 din uşă”, un proiect despre care artista spune că are menirea de a trezi conștiințe. 

Proiectul a pornit în momentul în care reprezentanții Memorialului Revoluției au demarat lucrări de reparații ale sediului care îi găzduiește, fosta cazarmă de pe strada Oituz nr. 2B din Timișoara. Ușile și ferestrele au fost dislocate în cadrul procesului de renovare, iar artistei i s-a oferit un spațiu-atelier în incinta Memorialului și cele 13 uși „ready made”, lipsite de atracție estetică, pentru a le transforma.

„Concentrarea mea asupra acestui proiect a fost maximă. Trebuia să găsesc o cale de ieşire, la propriu şi la figurat. Sunt, oare, nişte «uşi interzise»?, întrebam, parafrazând titlul cărţii lui Gabriel Liiceanu, «Uşa interzisă». Uşile-ready made scoase din context şi transferarea lor prin reconversie artistică într-o instalaţie-ambientală de sine stătătoare era miza propusă, dincolo de faptul că ele purtau o cicatrice dureroasă lăsată de un sistem nedorit. Trebuiau să fie replici ale trăirii momentului revoluţionar. Uşile-ready made din fosta cazarmă mi-au dat posibilitatea de «a instala» în modul cel mai divers provocările legate de o temă atât de sensibil-umană, care poate marca destinul unui întreg popor”, a explicat artista Suzana Fântânariu.

Suzana Fântânariu spune că pentru realizarea acestei instalații a recurs la experiment, folosindu-se de limbajul vizual contemporan, în încercarea de a reconstitui cel mai important mesaj: libertatea, care vine ca o renaștere.

„Am considerat că acest proiect este darul meu către Memorialul Revoluţiei, acest gest civic conturând profilul unui artist responsabil de rolul său în societate, în speranţa că va trezi conştiinţe şi că «uşile», deschise, vor fi purtătoare de semne şi în-semne ale Revoluţiei din Timişoara, ale Memorialului Revoluţiei, ale revoluţionarilor, ale eroilor, ale martirilor de aici şi din toată ţara. Este vorba de conservarea istoriei recente, o istorie vizuală. Cele 13 uşi simple sau duble aparţin Memorialului Revoluţiei, considerând că locul lor este cel din spaţiul public din România sau din altă parte.”, a mai spus Suzana Fântânariu.

La vernisajul expoziției programată pe 22 august vor lua cuvântul, pe lângă Suzana Fântânariu, Andreea Foanene (artistă vizuală și curatoare) și Gino Rado, președintele Memorialului Revoluției.

Între 7 decembrie 2023 – 30 mai 2024, Muzeul de Artă din Timișoara a găzduit expoziția retrospectivă a Suzanei Fântânariu, în cadrul căreia au fost prezentate și „ușile” artistei, metafore ale libertății.

„89 din uşă”, instalație a artistei suzana fântânariu (1)

89 din ușă

„89 din uşă”, instalație a artistei suzana fântânariu (2)

Foto: Muzeul Național de Artă Timișoara

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/