Piața Victoriei din Timișoara va arăta ca o piață europeană modernă. Luni a fost desemnat câștigătorul concursului internațional de soluții.
Piața Victoriei din Timișoara va avea parte de o transformare spectaculoasă, în viitorul apropiat. Luni au fost desemnați câștigătorii concursului internațional de soluții privind modernizarea pieței din centrul Timișoarei. Concursul a fost organizat de Primăria Timișoara împreună cu Ordinul Arhitecților din România.
30 de echipe de arhitecți au depus proiecte, iar premiul I a fost câștigat de proiectul elaborat de STUDIO ARCA SRL & PRODID SRL. Premiul I constă în contravaloarea estimată a contractului de servicii de proiectare, respectiv 1,5 milioane de euro, fără TVA.
„Avem câștigător la concursul internațional de soluții arhitecturale pentru Piața Victoriei. Juriul internațional a avut de ales din 30 de proiecte înscrise în concurs. Recunosc că am avut emoții: oare va reuși cineva să vină cu o soluție care păstrează amintirea, istoria și simbolismul pe care timișorenii o simt când se raportează la cel mai important loc din oraș, dar să traducă spațiul în secolul XXI? Soluția câștigătoare tratează această provocare cu enorm de multă grijă, dar și imaginație. Vom reconecta Catedrala Ortodoxă de restul Pieței. În loc de umbrele pe terase vom avea copaci care dau umbră, iar dinspre castelul Huniade se va deschide un larg și primitor subpasaj. Pe baza soluției de azi, echipa care a luat premiul I va face proiectul tehnic. După piețele Unirii, Sf. Gheorghe și Libertății, acum vine rândul Pieței Victoriei și a străzilor adiacente să se transforme”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Proiectul de amenajare vizează Piața Victoriei, Piața Huniade, parcarea adiacentă, perechea de străzi Alba Iulia – Mărășești (până la linia de tramvai), străzile conexe Pieței Victoriei, precum și conexiunile cu parcurile Civic, Justiției, Catedralei și Central.
„A fost un subiect foarte dificil. Am încercat să jonglăm între atitudinea asta, de a păstra caracterul pieței, dar în același timp să aducem lucruri bune, noi, în plus. Ne-am gândit cum ar fi să întindem un covor între catedrală și malul Begăi. Am vrut să unim acest parcurs dintre Piața Operei și malurile Begăi, așternând acest covor pe care să aducem apoi verdele și apa. (…) Toți cei care s-au plimbat prin Piața Victoriei pe timpul verii știu că are mare nevoie de zone cu umbre și aceste aliniamente duble de copaci ne-au creat exact această zonă de umbră, de promenadă, de locuri de stat. Avem de fapt trei zone: zona în care te plimbi, cu relație directă cu fațadele clădirilor, zona aceasta de umbră, unde stai la terasă, apoi este zona centrală, pe care am văzut-o ca o grădină urbană, dar reinterpretată în limbajul de astăzi. Am organizat zona aceasta de gradene, unde oamenii să se poată așeza. Apa a fost o temă și pentru noi și o regăsim odată că toate apele de pe zona Pieței Victoriei se vor strânge în această grădină verde. Mai mult decât atât, Castelul Huniade pare abandonat acolo, în spatele clădirilor. Este un obiect cu patru fațade și l-am plasat cumva în centrul pieței. Astfel, tot spațiul acesta a fost recâștigat. De asemenea, ne-am gândit la un mod inventiv de a folosi pasajul. Și cum suprafața lui nu permitea ca să-l activăm cu o funcțiune foarte mare, atunci am imaginat acest amfiteatru care funcționează ca un fel de parteneriat cu spațiul pasajului”, a detaliat un reprezentant al firmei care a câștigat premiul I la concurs.
Premiul II, în valoare de 30.000 euro, fără TVA, aparține DRS Architects SRL, premiul III, de 15.000 euro, fără TVA, a revenit proiectul propus de SC SIMPLE ARCHITECTURE SRL, mențiunea I, cu o valoare de 7.500 euro, fără TVA, a fost atribuită soluției primită de la S.C. FILIP S CONCEPT S.R.L, iar mențiunea II, în valoare de 7.500 euro, fără TVA, a revenit asocierii Arhitectura de Fotografie SRL (lider de asociere), Atelier Vrac SRL, Wolfhouse Productions SRL, AMAIS Inclusive Design and Architecture SRL, RPR Birou de studii contemporane SRL (asociații).
Piața Victoriei face parte din culoarul de trei piețe centrale din Timișoara, alături de Piața Libertății și Piața Unirii. Aceasta nu a avut parte în ultimele trei decenii decât de intervenții mici, reparații sau amenajări minore.
„Primăria Timișoara dorește ca cea mai importantă piață a orașului să fie pusă în evidență după modelul marilor orașe europene: cu respect față de istorie și patrimoniu, cu spațiu pentru oameni și cu amenajări verzi generoase. Promenadele „Corso” și „Surogat”, precum și monumentele și elementele simbolice ale pieței trebuie protejate, conservate și puse în valoare”, a informat Primăria Timișoara.