75 de ani de animație la Teatrul Merlin sărbătoriți cu fast și eleganță

scena Teatrul Merlin din Timisoara

O Gală de mare clasă, concerte, expoziții, zeci de spectacole de teatru și mii de spectatori. Momente speciale pentru Teatrul Merlin. 75 de ani, încununați cu succes.

Lumea teatrului a vibrat sub acordurile evenimentului aniversar al Teatrului pentru Copii și Tineret Merlin care a sărbătorit cei 75 de ani de animație, prin organizarea unei ediții memorabile.

Festivalul Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin”, ajuns la cea de-a IX-a ediție a fost un real succes, oferind publicului numeros spectacole de teatru și muzică în acest timp. În cadrul festivalului, au fost prezentate 18 spectacole de teatru pentru copii și tineret, desfășurate în patru locații de renume: Teatrul German de Stat, Bastionul Theresia, Casa Tineretului și, bineînțeles, Teatrul Merlin.

scena Teatrul Merlin din Timisoara

scena Teatrul Merlin din Timisoara

Tot un moment special al festivalului a fost și inaugurarea scenei mobile a Teatrului Merlin, prin organizarea a trei concerte în deschidere. De-a lungul întregului festival, publicul a putut participa la patru concerte și o expoziție foto, care au adus un plus de diversitate și inspirație.

În ultima zi a festivalului, a avut loc, cu fast, Gala Merlin 75, o festivitate transmisă live pe pagina de Facebook a Teatrului Merlin, unde au onorat cu prezența: directorii teatrelor de copii din țară, regizori, scenografi cu care s-a colaborat de-a lungul timpului, foști și actuali angajați ai teatrului. Toți acești invitați s-au reunit într-un moment festiv și elegant, pentru a sărbători 75 de ani de animație la Teatrul Merlin, un eveniment de suflet care a marcat finalul unei ediții memorabile a festivalului.

scena Teatrul Merlin din Timisoara

Evenimentul a atras peste 3500 de participanți – copii, tineri și adulți ce au avut ocazia să se bucure de spectacole oferite de artiști din trei țări: Spania (Barcelona, Sevilla), Republica Moldova și Serbia (Novi Sad).

Deși festivalul „Sub bagheta lui Merlin” s-a încheiat pentru public la finele săptămânii trecute, nu toți oaspeții s-au întors la casele lor. Tresgracias, Rosa del Cerro, Alejandra de Haro și Lola Montiel, artistele din Sevilla, Spania, au rămas la Timișoara pentru a susține un workshop creativ. Cei care au avut ocazia să participe la spectacolul lor „Și Wendy zboară” au remarcat cu siguranță măiestria cu care au fost realizate păpușile și măștile.

spectatori copii în sala Teatrului Merlin din Timișoara

spectatori copii în sala Teatrului Merlin din Timișoara

Astfel, sub îndrumarea acestor artiste, echipa Teatrului Merlin a început să deseneze și să modeleze un personaj imaginar. Dacă pentru cei de la ateliere procesul de creație a păpușilor este familiar, actorii obișnuiți cu scena se află într-o provocare creativă total nouă. Ce va rezulta din această colaborare? Rămâne de văzut, căci imaginația nu are limite.

„Mulțumim tuturor participanților și, nu în ultimul rând, Consiliului Județean Timiș, principalul nostru finanțator, pentru sprijinul acordat.”, transmit reprezentanții Teatrului Merlin.

scena teatrului timișorean Merlin

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/