Toate zonele cu potențial turistic din Caraș-Severin vor fi legate între ele prin piste pentru biciclete, dar tot pe două roți se va putea ajunge mai departe, până în Timiș, Arad sau Hunedoara!
142 de milioane de euro se investesc în amenajarea a 3.000 de kilometri de traseu pentru cei care iubesc să pedaleze în mijlocul naturii și pentru turiștii care vor să cunoască România din șaua bicicletei. Din lungimea totală a traseului, 700 de kilometri tranzitează de la un capăt la altul județului Caraș-Severin.
„Noi avem deja Via Transilvanica, pe care se merge cu bicicleta. Ea se suprapune cu acest traseu pe care îl realizăm acum, împreună cu celelalte județe din vest. Am întâmpinat ceva probleme, dar domnul Cîrdei (n.r. – Doru Cîrdei, primarul comunei Zăvoi) a venit personal pe buldoexcavator și am mutat traseul de pe calea ferată pe marginea drumului. Va fi asfalt acolo unde se poate, pietruit și marcat unde nu e cazul să stricăm natura și vom amenaja poteci acolo unde nu se poate face niciun fel de intervenție. Toți cei 700 de kilometri sunt legați între ei, traseul va fi peste tot, prin tot județul. Practic, traseul va urmări drumuri și poteci turistice existente.”, a explicat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.
„Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturistic” este un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care înseamnă 3.000 de kilometri de clicloturism la nivel național. Consiliul Județean Timiș e lider de proiect, dar Caraș-Severinul se va bucura de cei mai mulți kilometri de traseu. Și asta pentru că nu întâmplător se spune că ar fi cel mai frumos județ din România.