6 kilograme de droguri de risc, găsite de polițiștii reșițeni în mașina unor fugari!

droguri resita

Doi bărbați, din județul Galați, au fost arestați preventiv la Reșița, după ce în mașina lor a fost descoperită o cantitate impresionantă de droguri de mare risc!

Tribunalul Caraș-Severin a admis, astăzi, propunerea DIICOT Caraş-Severin, privind arestarea preventivă a inculpaților Florin Cristian Apetrei și Adrian Constantin Seranfir pentru săvârşirea infracţiunii de introducerea în țară de droguri de mare risc, în modalitatea importului! Asta după ce, ieri, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii DIICOT Caraș-Severin, au demarat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

droguri resita 2

În noaptea de 3 spre 4 noiembrie, în jurul orei 00.00, polițiști de la Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Reșița au observat, pe strada Făgărașului din municipiu, un autoturism înmatriculat în județul Galați, al cărui conducător auto, la vederea semnalului regulamentar de oprire efectuat de unul dintre polițiști, ar fi încercat să fugă, acroșând două autoturisme parcate.

Polițiștii rutieri au pornit în urmărirea autoturismului, la un moment dat pasagerul din dreapta față coborând din autoturism și fugind într-o direcție necunoscută.

La volanul autoturismului, a fost identificat un bărbat, de 28 de ani, din județul Galați, care a fost testat cu aparatul din dotare, rezultând suspiciuni rezonabile cu privire la consumul de substanțe psihoactive.

De asemenea, în interiorul mașinii, au fost descoperite o țigaretă confecționată artizanal, cu conținut de canabis, un plic conținând materie vegetală (canabis) și un aparat de vidat, ce au fost ridicate, pentru continuarea cercetărilor.

Cel de-al doilea ocupant al autoturismului, de 30 de ani, a fost prins ulterior, în apropierea locului faptei, de polițistul criminalist prezent pentru efectuarea cercetării la fața locului și condus la sediul Poliției, cu sprijinul unui echipaj de jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin.

droguri resita 4

gif card de energie dacus 1000x100

Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice, pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în organism, fiind întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

În urma investigațiilor efectuate, în cursul nopții, polițiștii rutieri au identificat în municipiul Reșița, un autoturism, care ar fi efectuat transport internațional de colete, în interiorul căruia a fost descoperit un colet, conținând 6 pungi din material plastic, sigilate prin vidare, disimulate printre alte produse, pungi care conţineau o substanţă pulverulentă de culoare alb-cristalin, în cantitate totală de 6 kilograme de cristal, droguri de mare risc – 3-CMC.

Cei 2 bărbați s-ar fi deplasat la o firmă de transport, cu sediul în Reșița, în vederea ridicării unui colet expediat din Olanda, având ca destinație municipiul București.

Din cercetări s-a stabilit că cei 2 bărbaţi ar fi expediat, din Olanda, un colet conţinând droguri de mare risc disimulate printre alte produse și, pentru a se asigura că transportul de droguri se va realiza în siguranţă, cei 2 bărbaţi ar fi însoţit şi supravegheat autoutilitara folosită de firma de transport, până pe teritoriul României.

Drogurile ar fi urmat a fi comercializate către consumatori din Galaţi şi judeţele limitrofe.

Asupra celor doi bărbați au fost găsiți 15.700 de euro, 1.100 de lei și 6 telefoane mobile, bunuri ce au fost ridicate, pentru continuarea cercetărilor.

doriguri resita 3

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/