După proiectul important pe PNDL 2 în valoarea de 3,3 milioane de lei privind asfaltarea străzilor din Oțelu Roșu, administrația publică locală de pe Valea Bistrei are finanțate pe programe guvernamentale alte trei proiecte. Al doilea ca importanţă pentru comunitatea din Oțelu Roșu este construirea unei grădinițe în cartierul Libertății, proiect care se află în procedura de licitație.
La ora actuală, preșcolarii din zona Libertăţii învață în două apartamente de la parterul unui bloc de pe strada cu acelaşi nume și este necesară construirea unei grădinițe, pentru care s-a primit finanțarea. Investiția de 650.000 de lei, pe PNDL 2, se va realiza lângă Școala Generală nr. 3, pe un fost teren de sport, pus la dispoziție de către primărie. S-a încercat încorporarea în grădiniță și a unei creșe, însă fiind un concept diferit, fondurile permit doar construirea grădiniței pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani.
Edilul orașului de pe Valea Bistrei, Luca Mălăiescu, spune că de această investiție, care va fi finalizată până la sfârșitul anului, vor beneficia în jur de 60 de copii.
La stadiul de proiect pe CNI (Compania Națională de Investiții) este și reabilitarea Căminului Cultural din Ohaba și a celui din Mal. „Sper din tot sufletul să reușim finanțarea și începerea lucrărilor în acest an. Investiția este egală la cele două cămine, de 750.000 de lei pentru fiecare”, ne-a precizat primarul Luca Mălăiescu.