Activitate intensă în zona Mociur, unde blocul destinat familiilor defavorizate intră în linie dreaptă, cu doar câteva detalii rămase de pus la punct înainte de inaugurare.
Primăria Reșița se pregătește să recepționeze lucrările de modernizare a blocului cămin nr. 2 din cartierul Mociur, un proiect destinat sprijinirii familiilor aflate în categorii sociale defavorizate. Reabilitarea este aproape finalizată, mai fiind necesare doar câteva retușuri înainte de inaugurarea oficială, care ar urma să aibă loc luna aceasta.
Clădirea, care anterior găzduia 90 de garsoniere, a fost complet reconfigurată și transformată în 54 de apartamente moderne. Noile locuințe vor fi atribuite reșițenilor care fac parte din comunitatea marginalizată a orașului, în cadrul unui program mai amplu cu finanțare europeană, menit să ofere condiții de locuit decente și să sprijine integrarea socială.
Acesta nu este singurul proiect derulat de Primăria Reșița și aflat pe ultima sută. Potrivit declarațiilor recente făcute de primarul Ioan Popa, până la finalul anului ar trebui încheiate alte trei șantiere.
„Avem mai multe lucrări pe ultima sută care cred eu că se vor încheia până la finalul anului. Blocul de garsoniere din Mociur, care se transformă în apartamente, este unul dintre ele. Apoi mai avem centrul multifuncțional, Grădinița «Palatul Fermecat», și mai sunt câteva străzi în Dealu Crucii, pe care le-am preluat noi în lucru. Toate acestea proiecte sunt pe ultimele finisaje și cred că le putem recepționa până la finalul anului”, a spus edilul-șef al Reșiței.











