Aproape 500 de copii plecați cu părinții în străinătate au revenit în Timiș, în ultima perioadă. Potrivit Inspectoratului Școlar Timiș, aceștia vor începe noul an educațional în unitățile de învățământ din județ la care s-au înscris.
Val de întoarceri în România a unor copii plecați cu părinții în străinătate. Inspectoratul Școlar Timiș anunță că 494 de elevi au revenit în județ din afara țării, în ultimele luni.
„Acestor elevi le-au fost echivalate studiile realizate în străinătate și au fost repartizați în unități de învățământ din județul Timiș. Majoritatea se regăsesc în municipiul Timișoara”, a declarat Marin Popescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.
Potrivit reprezentanților instituției, cei aproape 500 de elevi s-au întors din 35 de țări, majoritatea din Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, Austria și SUA.
„În total, avem 20 de clase de copii care s-au repatriat. Ne bucură faptul că s-au reîntors în România, că putem să le oferim educația necesară la noi în țară. Acești elevi se regăsesc în sistemul educațional din județul Timiș începând cu data de 1 septembrie. Este un plus în ceea ce privește infrastructura educațională, pentru că sunt formate 20 de noi clase, dar ne descurcăm”, a explicat Marin Popescu.