50.000 de lei, amenzi aplicate într-o singură lună, angajatorilor din Caraș-Severin

La început de decembrie, ITM trage linie și face bilanțul lunii recent încheiate. Peste 230 de controale, amenzi contravenționale pentru o serie de abateri și muncă nedeclarată.

Angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă al județului Caraș-Severin au desfășurat, pe parcursul lunii noiembrie, 233 de controale, fiind dispuse angajatorilor 253 de măsuri obligatorii de remediere a deficiențelor constatate. De asemenea, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum de 50.000 lei.

Principalele deficiențe identificate au fost legate de: primirea la muncă a salariatului fără încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă; în Registrul electronic de evidență a salariaților nu se transmit modificările de salariu; nu se respectă termenele de transmitere a datelor, iar unele date sunt introduse eronat; neacordarea repausului săptămânal și a sporului pentru munca prestată în acele zile de repaus; nu se face dovada efectuării plății salariului către salariații îndreptățiți; lipsă notificare inspectorat pentru munca prestată noaptea; lipsă regulament intern; De asemenea, nu se țin permanent închise tablourile electrice de distribuție; echipamentele de muncă puse la dispoziția lucrătorilor nu sunt dotate cu dispozitive de protecție și nu au afișat la loc vizibil instrucțiuni de utilizare și avertizare; nu se folosește echipamentul individual de protecție de către lucrător deși a fost acordat de către angajator; nesemnalizarea lucrărilor de săpături; lipsa notificării cu privire la substanțele și amestecurile chimice periculoase pe care le folosește angajatorul; lipsa planului propriu de securitate și sănătate în muncă al șantierului; declarații de conformitate netraduse în limba română”, transmit reprezentanții ITM Caraș-Severin.

De asemenea, la un angajator cu domeniul de activitate activități generale de curățenie a clădirilor – a fost identificată o persoană care presta muncă nedeclarată, neavând încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă.

Totodată, către ITM Caraș-Severin au fost comunicate de către angajatori trei evenimente care au avut ca urmări două cazuri de incapacitate temporară de muncă și un deces, iar la finalizarea cercetărilor se va stabili dacă sunt accidente de muncă sau în afara muncii.

În baza Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, s-au luat în evidență 258 zilieri, iar conform Legii nr. 367/2022 a dialogului social, s-au înregistrat nouă contracte colective de muncă și patru acte adiționale de modificare a contractului colectiv de muncă.

La solicitarea scrisă a salariaților sau a unor foști salariați, s-au întocmit 180 de certificate ce conțin informații referitoare la activitatea desfășurată la angajatori.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/