Unul dintre cele mai degradate cartiere ale municipiului de pe Timiș și Sebeș intră în reabilitare. Străzile, aleile pietonale, spațiile verzi și iluminatul public urmează să fie modernizate printr-o investiție finanțată din fonduri europene.
Primăria Caransebeș a atras peste 40 de milioane de lei, bani europeni, pentru refacerea și modernizarea cartierului Nord. Vestea bună pentru locuitorii acestui cartier a venit din partea primarului Felix Borcean, care a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru viitoarea investiție.
„Am semnat unul dintre cele mai generoase contracte de finanțare din istoria Caransebeșului, în valoare de 43 de milioane de lei, care prevede reinterpretarea peisagistică totală a cartierului Nord”, a declarat edilul municipiului de pe Timiș și Sebeș.
Proiectul vizează refacerea infrastructurii rutiere și pietonale, înlocuirea suprafețelor degradate, modernizarea sistemului de iluminat public și reamenajarea spațiilor verzi. De asemenea, sunt prevăzute soluții pentru colectarea și gestionarea apelor pluviale, facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități, crearea de zone prietenoase pentru pietoni și bicicliști, precum și amenajarea unei promenade de-a lungul Splaiului Potocului.
Investiția mai include și montarea de mobilier urban modern, reconfigurarea zonelor verzi prin plantări de arbori și arbuști, precum și măsuri menite să crească gradul de confort și siguranță în spațiul public.
Foto principal: Cartierul Nord, în viziunea proiectanților