35.000 de lei pentru Grădinița cu Program Prelungit din Oțelu Roșu

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Prioritate pentru administrația publică din Oțelu Roșu este investirea în educație, astfel că și în acest an Grădinița cu Program Prelungit din localitate va primi o finanțare din partea Primăriei pentru dotarea cu mobilier specific preșcolarilor. Proiectul de hotărâre a fost aprobat în ședința Consiliului Local.


Consilierii locali au alocat suma de 35.000 de lei pentru dotarea cu mobilier și accesorii necesare copiilor, după ce anul trecut au aprobat suma de 28.000 de lei.

Muzeul TM

Primarul orașului de pe Valea Bistrei a precizat că suma este necesară, astfel că se va investi în special în achiziționarea de paturi specifice celor mici:

„Paturi, saltele, draperii și tot ceea ce este necesar pentru confortul copiilor de la grădinița de pe Rozelor. Chiar am primit cereri de la familii pentru înscrierea la această grădiniță, dar, din păcate, conform legislației în vigoare, trebuie o îngrijitoare la 6 copii și noi avem 3 îngrijitoare și nu putem să înscriem mai mult de 18 copii și ar trebui să suplimentăm cu un post de îngrijitoare pe lângă educatoare, pentru că spațiu este. Cu această investiție cel puțin rezolvăm problema cazării, a paturilor pentru copii”, a menționat Luca Mălăiescu.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/