3,2 milioane de lei pentru sport, în Timiș, de la CJT. Cum s-au împărțit banii?

team gbac541e3b 1280

22 de structuri sportive au solicitat administrației județene bani nerambursabili pe care CJT îi pune la dispoziție anul acesta, pentru diverse activități, prin Agenda sportivă.  

Bugetul total alocat programului este de 3.250.000 lei. Din acești bani, 1.950.000 lei au fost alocați pentru entitățile de drept public, respectiv 1.300.000 lei pentru cluburile sportive de drept privat.

Entitățile de drept public au depus șase programe sportive, din care patru pentru finanțarea programului „Sportul de performanță”, respectiv două pentru finanțarea programului „Sportul pentru toți”. Structurile de drept privat au depus 16 proiecte, 15 dintre acestea optând pentru „Sportul de performanță”, iar una solicitând finanțare în cadrul programului „Sportul pentru toți”.

„Mișcarea sportivă trebuie încurajată la nivel de autorități, fapt pentru care Consiliul Județean Timiș acordă o importanță deosebită acestui sector. Tinerii au nevoie de o motivație în plus pentru a practica sportul atât la nivel de masă, pentru un stil de viață sănătos, cât și pentru obținerea unor performanțe care să contribuie la promovarea județului. Vom continua să fim alături de structurile sportive și să sprijinim programele care sunt atractive pentru tinerii din județul Timiș.”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Evaluarea s-a desfășurat respectând prevederile Regulamentului privind finanțarea din fonduri publice a programelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Timiș nr. 87/11.04.2023 și prevederile Ghidului privind finanțarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept privat aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Timiș nr. 88/11.04.2023.

Rezultatele pot fi consultate pe pagina www.sport.cjtimis.ro, iar contestațiile pot fi depuse până în 07.06.2023.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/