30 de tineri din România și Serbia au promovat frumusețea diversității timp de 12 zile în Caraș-Severin!

Asociația Nevo Parudimos a participat, în calitate de partener, în cadrul proiectului „Frumusețea diversității” (Nr RS01-KA105-065005), implementat în comuna Brebu din Caraș-Severin, în perioada 3-14 septembrie 2020 și finanțat de Comisia Europeana prin programul Erasmus+.

Frumusețea diversității a reprezentat un schimb bilateral de tineri care a implicat 30 de persoane cu vârste între 18 și 25 de ani din Serbia și România și a fost inițiat de organizația Serbian Roma Youth din Serbia.

Scopul proiectului a fost acela de a încuraja tinerii participanți să devină cetățeni activi în țările în care trăiesc, indiferent de situația lor economică, religie, culoarea pielii sau alte specificități care definesc identitatea lor.

Atât din Serbia, cât și din România, participanții au fost tineri din grupuri vulnerabile, cei mai mulți dintre ei fiind tineri romi și neromi care trăiesc în cartiere defavorizate și care au o problemă de integrare și identitate și, de asemenea, o problemă în a înțelege patrimoniul național și cultural al minorității de care aparțin.

În timpul acestui proiect, organizatorii și-au propus să dezvolte următoarele cunoștințe, abilități în rândul participanților:

1. Relații sociale și interpersonale – conviețuirea timp de 11 zile cu alți participanți a dezvoltat relații interumane și abilități sociale care le vor permite să fie mai deschiși și mai toleranți față de ceilalți.
2. Competențe civice și simțul inițiativei – după acest proiect, tinerii participanți vor fi mai încrezători în propriile abilități civice și își vor dezvolta sentimentul de inițiativă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/