27 de centre de vaccinare anti-Covid, deschise în Timiș. Programul de funcționare

centru vaccinare

Cele mai multe centre de vaccinare împotriva coronavirusului sunt deschise în continuare în Timișoara, 12 din cele 27 amenajate în întreg județul Timiș. Majoritatea au un program zilnic de funcționare de 12 ore. 

În total, în Timișoara sunt amenajate, în centrele de vaccinare, 30 de fluxuri de imunizare. Cele mai multe fluxuri sunt la Spitalul Militar, 4 la număr, acolo fiind administrat serul Pfizer și J&J. Cu excepția centrului de la Vox Technology de pe Calea Torontalului, în toate centrele există vaccin Johnson&Johnson. Doar centrul de la Spitalul CFR este deschis 8 ore, de luni până vineri, între orele 9-17, restul fiind deschise între orele 8 și 20.

Centrele de vaccinare din Timișoara sunt deschise la: Bega-Tehnomet (Calea Buziașului 11), Drive Thru – City (Calea Șagului 100), Drive – Selgros (Calea Aradului 64), FITT (Arieș 19), Incuboxx (Circumvalațiunii 2), Iulius Mall (Consiliul Europei 2), Vox Technology (Calea Torontalului 69), Muzeul de Tramvaie (Take Ionescu 83), Medlife (Calea Aradului 27), Spitalul CFR (Splaiul Tudor Vladimirescu 13-15), Spitalul Județean (Iosif Bulbuca 156), Spitalul Militar (strada Nera nr.4).

În județ sunt centre de vaccinare în: Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc, Șag și Moșnița Veche, dar și în Buziaș, Ciacova, spitalul din Deta, Gătaia, Recaș, Lugoj, spitalul din Făget, Jimbolia și Sânnicolau Mare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/