Tânărul Richard Drăgulescu a urcat pe scena uneia dintre cele mai populare emisiuni descoperitoare de talente muzicale. Nu a reușit să întoarcă nici un scaun...
Primăria Municipiului Lugoj anunță demararea procedurii de transparență decizională pentru elaborarea unui nou act normativ. Proiectul de hotărâre vine în contextul Ordonanței de urgență nr....
În weekendul 11 – 13 octombrie, publicul din Timișoara este invitat să se bucure de un program special, cu ocazia aniversării unui an de la...
După seceta prin care a trecut județul Caraș-Severin, ploile de azi noapte aproape că nu s-au simțit. Nici Dunărea nu va aduce probleme. Șeful Serviciului...
Cei mai mulți dintre aceștia au studii liceale și au peste 45 de ani, anunță Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin. În...
În „Noaptea cercetătorilor”, polițiștii cărășeni au dezvăluit o parte a tehnicilor care duc la descoperirea răufăcătorilor. Cei prezenți vineri seara la evenimentul găzduit de Centrul...
Muzeul de Artă din Timișoara va găzdui, începând cu luna noiembrie, o expoziție dedicată picturii lui Michelangelo Merisi da Caravaggio și artiștilor din cercul său. 43...
273 de angajați de la Direcția Silvică Caraș-Severin alături de 122 de voluntari, implicați în ziua de curățenie națională. Participanții au fost mobilizați în zilele...
Gala aniversară ELITh, organizată la Cinema Timiș, a marcat 100 de ani de excelență, inovație și impact global la Universitatea Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara...
Familiile și persoanele singure al căror venit net mediu lunar nu depășește 1.386 de lei pe membru de familie, respectiv 2.053 de lei în cazul...
Schimbarea centralei termice vechi cu una nouă cu tehnologie de condensare poate aduce o economie de până la 930 de lei, anual, la factura de...
În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, pompierii din Timișoara au intervenit de urgență pentru stingerea unui incendiu în comuna Dumbrăvița. S-au deplasat în comuna...
Administrația din Măureni ia măsuri pentru siguranța cetățenilor și investește peste 600.000 de lei în supraveghere video. Printr-un proiect european, Primăria Măureni cumpără puțin peste...
Municipalitatea mărește flota Transport Urban Reșița cu noi autobuze verzi. Investiția este asigurată de Uniunea Europeană. Primăria Reșița cumpără 14 autobuze electrice de 12 metri,...
Noul an universitar vine cu specializări noi. În premieră națională, la Reșița, se deschide școala duală la nivel universitar. Încă de anul trecut, în cadrul...
În onoarea cântăreților locali și naționali, o porțiune dintre Podul Maria și Terasa Flora din Timișoara ar putea fi denumită „Aleea Muzicienilor”. Cosmin Tabără, viceprimarul...
Toți cei șase căței aduși la târgul de adopții organizat sâmbătă în centrul Timișoarei și-au găsit stăpân. Primăria Timișoara a organizat sâmbătă, în Parcul Alpinet,...
Motocicliștii de la Doomstriker LEMC Banat continuă campania de sprijinire a proiectului Color the Village. Licitează chitara fondatorului trupei RaviHazard. Ravi, fondatorul trupei RaviHazard, scoate...
În 2023, la nivel național, 94 de persoane au decedat în urma intoxicării cu fum și monoxid de carbon. În Timiș, aceste tragedii sunt evitate...
Peste 180 de polițiști și jandarmi au făcut razii în zone cu risc criminogen din Timișoara. Un tânăr a fost prins cu droguri asupra sa....
Sute de tineri studenți și timișoreni au participat, vineri seară, la festivalul Univibes, care a încheiat ziua ce a marcat deschiderea anului universitar la UVT....
Conducerea centrală a PNL a validat, vineri, listele de candidați din Timiș pentru Parlamentul României. Cristian Bușoi, votat de liberalii timișeni pe poziția a treia...
Castrul Tibiscum, Sarmizegetusa Regia sau Cetățile dacice din Munții Orăștiei joacă un rol central în promovarea turismului cultural. Cu prilejul zilei mondiale a turismului, muzeul...
Festivitatea de deschidere a noului an la Universitatea Politehnica Timișoara a strâns mii de studenți pe stadionul Știința, la StartUPT. Campusul Universității Politehnica Timișoara s-a...
În weekend, în piețele Victoria și Libertății din Timișoara au loc concerte, târguri meșteșugărești și diverse activități prilejuite de o nouă ediție a Zilelor Culturale...
Sumele sunt destinate centrelor din județ care au în îngrijire adulți sau bătrâni aflați în dificultate. Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Sociale a virat...
Echipele de old-boys ale Politehnicii Timișoara și Rapidului au oferit momente frumoase fanilor pe Stadionul „Dan Păltinișanu”. Druckeria vrea un ultimul meci internațional. Cel puțin...
Județele Timiș și Caraș-Severin intră, sâmbătă seara, sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ. Vremea se strică de la ora 18:00,...
Cărășenii care sunt interesați de locuri de muncă în străinătate au la dispoziție, prin intermediul rețelei EURES România, 159 de locuri de muncă vacante. Angajatorii...
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, anunță un număr de 116 locuri de muncă în Reșița și Caransebeș. Sunt disponibile următoarele locuri de...
Pentru mai multă siguranță, Primăria Anina a împânzit orașul de camere video. Investiția s-a realizat cu bani de la Uniunea Europeană. Aproape 180 de camere...
Amenințată că-i scoate implanturile pentru care a cheltuit o avere, soția fostului reprezentant al Guvernului cere Tribunalului Caraș-Severin emiterea unui ordin de protecție! Ramona Maria...