200 de artiști pe scena Sălii Capitol din Timișoara, în „Damnațiunea lui Faust” de Berlioz

damnațiunea lui faust la filarmonica banatul timisoara
cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

„Damnațiunea lui Faust” de Berlioz va fi interpretată la Timișoara vineri, pe 16 mai, de la ora 19. 200 de artiști vor urca pe scena Sălii Capitol. Lucrarea va fi dirijată de Sascha Goetzel, alături de soliști de renume internațional.

Evenimentul, reper al festivalului „Timișoara Muzicală”, aduce laolaltă 200 de artiști de excepție. Orchestra și Corul Filarmonicii Banatul Timișoara și Orchestra și Corul Filarmonicii Arad vor fi reunite sub bagheta dirijorului Sascha Goetzel, dirijor în rezidență al Filarmonicii Banatul Timișoara pentru stagiunea 2024/2025.

Pe scenă vor urca nume sonore ale scenei lirice europene: Svetlina Stoyanova (mezzosoprană), Mickael Spadaccini (tenor), Petri Lindroos (bas), Lucian Onița (bas) și Virginia Maria Onița (soprană).

untitled design

„Inspirată de faimosul mit faustic, lucrarea lui Berlioz sfidează limitele genurilor tradiționale, reunind opera și oratoriul într-o construcție sonoră dramatică în care vocile și instrumentele fuzionează într-o expresie tulburătoare a căutării de sine și a pierderii”, transmit reprezentanții Filarmonicii Banatul Timișoara.

Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul Filarmonicii Banatul, la casieria instituției sau prin platforma myticket.ro.

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/