200.000 lei de la Primăria Timișoara pentru echipa de robotică calificată la competiția din SUA

echipa de robotica sustinuta de primaria timisoara
Stiri Timisoara si Resita Muzeul Banatului Montan mbmr 1000x100

Primăria Timișoara alocă o finanțare de 200.000 lei în vederea susținerii elevilor care s-au calificat la competiția internațională de robotică din SUA.

Anunțul cu privire la susținerea financiară a echipei de robotică Team CSH a fost făcut de către primarul Dominic Fritz.

Team CSH de la Colegiul National Pedagogic ,,Carmen Sylva” a dat lovitura ieri și s-a calificat la Campionatul Mondial de Robotică din SUA, de la Houston, după o evoluție grozavă la campionatul național. E o performanță pentru care au muncit în ultimii 8 ani, uneori și 12 sau 14 ore pe zi în laboratorul de robotică. Mi-au zis că a meritat. După ce viceprimărița Paula Romocean i-a întâmpinat, împreună cu părinții și prietenii lor, la școală, azi i-am primit la Primăriei să-i felicit oficial. Viitorul Timișoarei arată bine și se construiește prin inteligență și pasiune. Mult succes în America. Timișoara e mândră de voi. Vom susține financiar cu 200.000 lei efortul lor de a participa la această competiție internațională, să-și îndeplinească visul pentru care au muncit așa de mult”, a afirmat Dominic Fritz.

Vă amintim faptul că și Consiliul Județean Timiș a decis, marți, să susțină echipa de robotică din Timișoara cu peste 170.000 de lei.

Echipa de robotică CSH a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara s-a calificat la Campionatul Mondial de Robotică „FIRST Tech Challenge”, care se va desfășura în perioada 12 – 16 aprilie, în Houston, Texas.

 

Stiri Timisoara si Resita Revista Banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/