Aproximativ 20 de milioane de euro au fost atrași în ultimii zece ani în comuna Măureni, fonduri obținute încă din primul mandat al primarului Brian Filimon.
Primăria Măureni a atras, în ultimii zece ani, fonduri guvernamentale de aproximativ 20 de milioane de euro, potrivit declarațiilor primarului Brian Filimon. Edilul spune că investițiile sunt rezultatul demersurilor constante făcute la ministerele din Capitală, încă din primul său mandat și că banii au contribuit la modernizarea localităților Măureni și Șoșdea.
Aflat din nou la București pentru discuții privind noi proiecte, primarul a subliniat că atragerea finanțărilor a presupus ani de muncă și insistență la nivel guvernamental.
„De peste zece ani, am bătut aceste drumuri și am insistat pentru tot ce a însemnat finanțare în comuna noastră. Nu a fost deloc ușor, însă fără implicare maximă și cu o echipă în spate nu se pot atinge vise și obiective pentru cetățeni”, a scris Brian Filimon pe contul său de socializare.
Potrivit acestuia, suma totală atrasă în ultimul deceniu se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro, bani direcționați către proiecte de infrastructură, investiții în educație, sănătate ori utilități.
„Cred că ne bucură pe toți foarte mult că, în cei 10 ani, în localitățile noastre, Măureni și Șoșdea, am atras fonduri guvernamentale de aproximativ 20 milioane euro”, mai spune Filimon, care subliniază că alături de echipa sa va continua să caute surse de finanțare pentru noi investiții, accentuând că „oamenii și bucuriile lor contează, nu politica și duelurile care afectează societatea”.