2 ședințe într-o singură zi, 6 ore de controverse, niciun rezultat! Banii rămân în conturi, drumurile, pline de gropi!

crina dunca

Romeo Dunca și Ioan Crina s-au acuzat astăzi reciproc ore întregi că îi prostesc pe cărășeni, că îi mint de bunele lor intenții, pentru ca în final să nu se aprobe niciun fel de lucrare pe drumurile județene!

În Consiliul Județean Caraș-Severin s-a revenit după „momentul zero” al ședinței trecute la tonul ridicat, la apostrofări și controverse care nu duc la nimic. Nici măcar la acumularea de capital electoral. Rectificarea bugetului și aprobarea unei liste de lucrări de reparații și modernizări pe drumurile județului au tensionat din nou atmosfera. Atât de mult încât președintele Dunca a convocat o ședință de îndată chiar în timp ce ședința ordinară era încă în desfășurare. Și asta pentru inițiativele sale picaseră la vot. Lucrurile nu s-au schimbat însă nici după revenirea consilierilor în sala de ședințe „Sorin Frunzăverde”, personaj care a tot fost adus în discuție în timp ce unii aleși făceau pe grozavii la microfon, dar mai ales fără să ceară și să li se dea cuvântul. Ioan Crina a schimbat în parte lista de lucrări și totul ar fi trebuit să fie în regulă, toată lumea să fie de acord. Dar nu a fost așa, astfel că trei poduri rămân închise pentru că riscă să se prăbușească și o serie întreagă de drumuri rămâne în același stadiu dezastruos.

O altă premieră, am avut și ședință ordinară, și ședință de îndată în aceeași zi. O altă premieră, doamna Ionela Kovacs a lipsit la două ședințe în aceeași zi!”, a făcut haz de necaz Romeo Dunca la finele unei noi zile istorice pentru Consiliul Județean Caraș-Severin. Una revoltătoare! „S-a văzut dorința opoziției, este clar, am fost dispuși să acceptăm orice, dar nu putem să facem împotriva legii, motiv pentru care l-am și sunat pe șeful Finanțelor Publice, care ne-a spus clar că nu se pot muta banii de la Investiții la Reparații, l-am asigurat pe domnul Crina că dau ordinul de începere a lucrărilor pe DJ 572, la Comorâște și la Gârnic, nu l-a interesat, nu au votat bugetul. Rămânem pe loc și așteptăm o altă ședință ca să putem face ceva pentru județ!”, a concluzionat președintele CJ.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/