17 decembrie 1989. Ziua în care s-a deschis focul împotriva demonstranților din Timișoara

Ziua de 17 decembrie 1989 a fost cea mai sângeroasă din istoria modernă a Timișoarei. Zeci de oameni și-au pierdut viața și alte câteva sute de persoane au fost rănite pe străzile orașului.

17 decembrie a fost declarată zi de doliu în Timișoara printr-o hotărâre de consiliu local din 1993. În urmă cu 35 de ani, aici s-au înregistrat primii eroi ai Revoluției.

Filmul zilei de 17 decembrie 1989 este redat de Adrian Kali și Virgil Hosu în volumul „Timișoara 89, 6 zile de asediu”, publicat la Timișoara, în 2009. Era o zi de duminică, iar demonstranții și-au continuat protestul. Împotriva lor s-au luat măsuri severe de contracarare. Persoane „neidentificate” de autorități au forțat magazinele alimentare și au scos în stradă mezeluri, saci cu făină sau zahăr și sticle cu băuturi alcoolice.

„Ministrul Apărării V. Milea a transmis la Timișoara ordinul defilării a două coloane de 500 de militari, la ora 6.45, chiar pe arterele rutiere din centrul orașului. Drept rezultat, la ora 10.00, o fanfară militară se deplasa prin oraș, în pas de defilare și intonând cântece patriotice; cu armele pe umeri și baionetele puse pe ele, detașamente de ostași treceau, având în frunte drapele de luptă. Tudor Postelnicu, ministrul de Interne, a ordonat subunităților să se instituie, cu ora 8.00, Situația numărul 2 din Ordinul 0230 din 1973. (…) După recepționarea ordinului, efectivele Ministerului de Interne au încercarea dispersarea mulțimii. La mijlocul zilei, după deportarea pastorului Tokes, în Piața Maria atmosfera era incendiară.”, notează Adrian Kali și Virgil Hosu în „Timișoara 89, 6 zile de asediu”.

La ora 13.30, cum protestul creștea în intensitate, Nicolae Ceaușescu îi comunica verbal ministrului Milea: „Armata intră în stare de luptă, în județul Timiș este stare de necesitate”.

Era ora 14 când peste 20.000 de demonstranți pașnic se îndreptau în coloană spre Comitetul Județean de Partid Timiș ca să își facă cunoscute revendicările. Le-a fost refuzat dialogul, iar forțele MI au intervenit cu jeturi de apă și bastoane.

„O parte a manifestanților a pătruns în sediul Județenei de Partid, ca o reacție a violenței exercitate asupra lor; sunt arse portretele lui Ceaușescu, precum la Brașov în noiembrie 1987.”, notează autorii. Sute de demonstranți au fost loviți, reținuți și depuși în arestul Inspectoratului și din incinta Penitenciarului Timișoara: „Arestații timișoreni din zilele de 16-19 decembrie au fost supuși la o serie de maltratări grave, fiind anchetați și schingiuiți de milițieni și securiști. (…) Doar după ieșirea în stradă a protestatarilor, revolta a devenit de fapt vizibilă pentru întregul oraș și chiar pentru forțele de represiune.” 

„Am ordonat să se tragă foc!”

În cronologia zilei de 17 decembrie 1989, în ședința Comitetului Politic Executiv s-a dat ordin de a se deschide focul împotriva demonstranților. „Mai întâi, Ceaușescu l-a întrebat pe Ion Coman (n.r, secretar al CC al PCR) cum decurgeau lucrurile în Timișoara, acesta răspunzând: «am ordonat să se tragă foc. Suntem gata să îndeplinim ordinul dumneavoastră.» În momentul în care a dat ordin de folosire a muniției de război, Ceaușescu cunoștea că este o mișcare împotriva regimului de dictatură.”

Centrul Timișoarei a devenit scena unui adevărat teatru de război. În seara zilei de 17 decembrie 1989, după încetarea actelor de vandalism, în Piața Operei s-a deschis focul împotriva demonstranților.

În perioada 17-22 decembrie, în Timișoara s-au înregistrat 72 de morți 253 de răniți. Toți prin împușcare.

• Tweet
• Pin It