16 mașini distruse într-o parcare din Timișoara!

masina luneta sparta
banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

Totul s-ar fi petrecut azi-noapte, iar făptașul ar fi un tânăr de 26 de ani cunoscut cu probleme medicale care a spart geamurile laterale și lunetele de la 16 autoturisme, din care a furat mai multe bunuri.

Polițiștii din Timișoara au fost chemați în această dimineață într-o parcare din zona Dâmbovița, acolo unde au fost distruse 16 autoturisme. Oamenii legii au constatat că, prin distrugerea geamurilor laterale și a lunetei, au fost sustrase din autoturisme diferite bunuri (casetofoane, materiale electrice și articole de îmbrăcăminte).

Ca urma a verificărilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea unui tânăr de 26 de ani, bănuit de comiterea faptelor. Acesta locuiește în aceeași zonă din Timișoara, iar la domiciliul acestuia au fost descoperite bunurile sustrase din auto.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Polițiștii continuă cercetările, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/