50 de autospeciale cu o valoare totală de aproximativ 16 milioane de lei au intrat în parcul auto al Poliției de Frontieră Române. 15 dintre ele vor fi utilizate de polițiștii din Caraș-Severin și Timiș.
50 de autovehicule au fost achiziționate anul acesta din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Proiectului Fondul de Securitate Internă, având o valoare totală de aproximativ 16 milioane de lei. Primul lot format din 12 autospeciale de patrulare dotate la standarde de ultimă generație, destinate efectuării misiunilor specifice de patrulare în condiții off-road, au intrat în dotarea Poliției de Frontieră în luna august a acestui an. Acestea şi-au dovedit deja eficiența fiind utilizate în misiuni cu grad ridicat de dificultate.
Autospecialele pentru teren dificil au fost distribuite structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, preponderent frontierei din nordul şi sud-vestul ţării, fiind destinate efectuării misiunilor specifice de patrulare în condiții meteo-climatice defavorabile, în vederea unui control mai eficient al fenomenului infracțional transfrontalier, respectiv combaterea și prevenirea migrației ilegale, respectiv a contrabandei cu produse accizabile.
Acestea sunt destinate spre a fi folosite de către structurile operative în zone cu teren neamenajat, greu accesibil sau chiar zone inundate, având o multitudine de caracteristici tehnice de înaltă performanță. Printre acestea este admisia de aer a motorului supraînălțată (de tip „snorkel”) care îi oferă capacitatea de a traversa zone inundate cu o adâncime de 80 cm.
Din totalul de 50 de autospeciale, 15 mașini Ford Ranger Double Cab Raptor au ajuns la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, fiind distribuite astfel:
– județul Timiș:
– județul Caraș-Severin: