Programul Regional Vest 2021-2027 a fost lansat oficial, la Timișoara. O finanțare de 1,2 miliarde de euro este disponibilă pentru regiunea de vest, din care aproape 300 de milioane de euro – pentru inovare și digitalizare.
Noutatea acestui program constă în faptul că în zona de dezvoltare și în cea de inovare, Vestul are pentru prima dată șansa să poată acționa cu instrumente regionale, într-un sincron, spune directorul ADR Vest, cu nevoile sale, atât din punct de vedere al valorii – aproape 300 de milioane de euro -, cât și a instrumentelor disponibile.
„Avem mai multe tipuri de instrumente (…) pentru firme puternice care pot să acceadă să fie un unicorn, de ce nu, avem start-up la Hunedoara și Caraș, avem IMM-uri unde Timiș și Arad pot beneficia cel mai mult, avem centrele de competență în care dorim să expunem tinerii la tehnologie sau avem o agenție de inovare care va aduce permanent cunoaștere din zona de inovare, plus un accelerator de afaceri pe care dorim să îl construim, plus finanțările din zona de digitalizare de IMM-uri, de administrație publică, zona de smart city eu cred că sunt în primul rând importante pentru că sunt personalizate pe nevoile noastre și pentru modul în care noi gândim lucrurile. Asta ne ajută mult să ne conectăm la ce înseamnă zona de inovare.”, a declarat Sorin Maxim, directorul ADR Vest.
Pe de altă parte, societatea trebuie reconectată la competența și capacitatea firmelor din regiune, consideră Maxim.
„Dacă societatea nu își deschide ușile și nu mai cumpără produse gata predefinite din altă sursă și nu deschide puțin ușile să inoveze înainte de a cumpăra ceva, cred că avem o mare problemă. Nu ne folosim resursele și nu dublăm valoarea investițiilor prin faptul că le facem cu firme locale. Aici este o mare șansă pe care încercăm să o facem și dorim să rețesem această structură asociativă a regiunii între diverșii actori care în ultimii ani puțin s-a destrămat și ochiurile sunt foarte mari, dar cred că aceasta este una din cheile succesului. Dacă ne uităm la orice fond de capital de risc, întreabă prima dată nu de bani, nu de idee, cine e persoana care vrea finanțarea și care este echipa cu care merge. Mai departe, banii nu sunt o problemă.”, a explicat Maxim.
Programul Regional Vest pune la bătaie 1,2 miliarde de euro la nivelul regiunii: aproape 300 de milioane de euro pentru inovare și digitalizare, iar pe restul priorităților sunt disponibili aproape un miliard de euro – zona de reabilitare termică, de educație pentru preuniversitar/universitar, zona de patrimoniu și de reabilitare urbană, zona verde, piste de biciclete și transport public – toate sunt finanțate la o valoare dublă față de cum era până acum.
„Patrimoniul va fi finanțat doar în zona de clasă A, în zona urbană, pentru a putea integra mai ușor obiectivele și impactul pe care acesta îl poate produce într-o anumită zonă. Pe zona de urban, reabilitare și revitalizare e nevoie de concepte integrate în care să aduci mai multe tipuri de servicii, infrastructuri și capacități într-un singur proiect, pentru a putea avea impact mult mai mare. Adică nu facem pista de biciclete la marginea orașului, o statuie în centru, ideea e de a integra puțin obiectivele. La fel și la mobilitate, și la digitalizare.”, a mai spus Sorin Maxim.
Decizii luate pe plan local
O altă noutate a programului este legată de faptul că deciziile vor fi luate pe plan local, regional.
„O să fie la un telefon distanță. Toată presiunea va fi pe noi ca instituție și comunicarea noastră cu beneficiarii va fi directă. Deci e clar că și pregătirea noastră va crește ca să putem să răspundem tuturor pretențiilor. Și în zona de simplificare, dorința noastră este să reducem în mod consistent și am făcut o paralelă – vrem să fie o simplificare ca atunci când am trecut de la telefonul Nokia cu 24 de butoane la Iphone cu un singur buton. Cam asta ne dorim, pe scurt, să fie. Mai tehnic, ne dorim în loc de 4 etape să avem una la evaluare, în loc de 1 an să dureze 3 luni și ne dorim ca orice document produs de beneficiar pe care și-l asumă și e în sarcina lui noi să nu îl mai verificăm.”, a explicat directorul ADR Vest.
În luna decembrie vor fi lansate în consultare 4 ghiduri, iar de anul viitor vor fi, pe rând, câte 2-3 ghiduri. Acestea vor produce apoi ghidurile finale. De asemenea, vor fi lansate la depunere proiecte și va exista permanent un calendar al lansărilor care, cu cel puțin 6 luni înainte, va anticipa ce se va lansa și în ce condiții.